0.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAngajații nevaccinați din sistemul de sănătate, public sau privat, ar putea fi obligați să se testeze pe banii lor

Angajații nevaccinați din sistemul de sănătate, public sau privat, ar putea fi obligați să se testeze pe banii lor

Premierul interimar Florin Cîţu a anunţat, joi, după şedinţa de Guvern, că împreună cu vicepremierul interimar Kelemen Hunor, cu ministrul interimar al Sănătăţii, Cseke Attila, şi ministrul interimar de Interne, Lucian Bode, a semnat şi va depune în Parlament un proiect de lege prin care angajaţii din Sănătate nevaccinaţi sau care nu au trecut prin boală, atât din sistemul public cât şi cel privat, vor fi obligați să se testeze pe banii proprii.

„Pe scurt, angajaţii care nu sunt vaccinaţi şi care nu au trecut prin boală, din sistemul de public şi privat, se vor testa pe banii proprii”, a spus premierul interimar, el precizând că propunerea a venit din partea ministrului Lucian Bode, conform Digi24.

Conform documentului, personalul din cadrul unităților sanitare cu paturi publice și private vor avea obligația să prezinte un certificat digital al UE privind COVID-19, în vederea desfășurării activității.

Certificatul trebuie să ateste îndeplinirea uneia din următoarele condiții:

vaccinare împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete;

se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2;

rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în condițiile stabilite prin ordin al ministrului sănătății.

Noua versiune prevede introducerea obligativității certificatului digital și pentru Ministerul Sănătății și unitățile subordonate

„Față de varianta care se afă în dezbatere publică din data de 27 septembrie pe pagina de web a Ministerului Sănătății, noua versiune prevede introducerea obligativității certificatului digital și pentru Ministerul Sănătății și unitățile subordonate, respectiv pentru reprezentanții Casei Naționale de Asigurări de Sănătate și unitățile subordonate. Măsurile sunt necesare în contextul epidemiologic actual, cu o creștere importantă a numărului de cazuri, când trebuie asigurată siguranța pacienților, dar și a personalului medical. Mențin afirmația că sistemul medical, prin excelență, se bazează pe știință, inovație și tehnologie, în care un loc important îl dețin vaccinurile”, a declarat Cseke Attila, ministrul Sănătății.

Excepție face categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare

Personalul din cadrul structurilor publice care nu prezintă rezultat negativ certificat al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid, pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 va suporta costurile privind testarea, excepție fiind categoria de personal care face dovada unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare, caz în care costurile de testare vor fi suportate de către angajator.

Pentru unitățile private costurile privind activitatea de testare împotriva virusului SARS-CoV-2 vor fi suportate conform procedurilor stabilite la nivelul acestora, fie de către angajați, fie de către angajator.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS