2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalSpitalul Regional Craiova s-a oprit la evaluarea proiectanţilor

Spitalul Regional Craiova s-a oprit la evaluarea proiectanţilor

Spitalul Regional Craiova, magaproiectul de care Ministerul Sănătăţii vorbeşte de cinci ani, stă blocat de mai bine de un an în etapa de evaluare a candidaturilor proiectanţilor angrenaţi în cursa pentru realizarea proiectului tehnic.

Din aprilie 2020, de când a demarat, cu surle şi trâmbiţe, procedura de achiziţie a serviciilor de proiectare și elaborare a proiectului tehnic, pe scaunul de ministru al Sănătăţii s-au aşezat patru politicieni (pe premierul demis Florin Cîţu nu-l mai punem la socoteală), dar contractul de proiectare în valoare de 16 milioane de euro nu a fost nici până acum atribuit. De fapt, din data de 6 iulie 2020, când au fost deschise ofertele, şi până în prezent, licitaţia nu a trecut nici măcar de prima etapă, aceea de evaluare a candidaturilor.

Pe la conducerea Sănătăţii s-au perindat tot felul de miniştri, dar procedura de stabilire a proiectantului Spitalului Regional Craiova a bătut pasul pe loc. Licitaţia a demarat cu Nelu Tătaru la cârma Ministerului Sănătăţii. Acesta a fost schimbat în decembrie 2020 cu Vlad Voiculescu, demis şi el în 14 aprilie 2021. Florin Cîţu, pe atunci premier, i-a luat locul ca interimar pentru o săptămână, după care la conducerea ministerului a venit Ioana Mihăilă. Asta până la data de 8 septembrie, când Ministerul Sănătăţii a intrat pe mâna lui Cseke Attila, cel care este şi ministrul Dezvoltării. Acum se poartă negocieri pentru un nou Guvern, aşa că slabe şanse ca lucrurile să se mişte mai repede în ceea ce priveşte evaluarea ofertelor de proiectare. 

Spitalul Regional Craiova s-a oprit la evaluarea proiectanţilor. Promisiunile au rămas în van

La patru ani distanță de când Uniunea Europeană aloca 150 de milioane de euro pentru construirea a trei spitale regionale la Iași, Cluj și Craiova, pentru unitatea medicală din Bănie se făcea un prim pas înainte: demara licitaţia pentru stabilirea proiectantului. Cu o valoare totală estimată de 76.863.467,44 lei (16 milioane de euro), procedura ar fi trebuit să se mişte repede, dacă ne luam după declaraţiile de atunci ale politicienilor.

„De acum, ne dorim ca toți pașii birocratici să fie parcurși rapid, astfel încât să înceapă construcția efectivă a unităților spitalicești. Vorbim despre niște investiții majore, îndelung așteptate de cetățeni, cadre medicale, dar mai ales de pacienții din România. Vedem cu toții, în contextul pandemiei COVID-19, ce nevoie vitală de investiții avem în sistemul sanitar. Îmi iau angajamentul ca tot ceea ce ține de ministerul pe care-l conduc să parcurgă pașii legali rapid, pentru a vedea toate spitalele regionale funcționale, cât mai repede”, declara, în aprilie 2020, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, Ion Ștefan. 

„La fel ca la Cluj și Iași, Spitalul Regional de Urgență Craiova va furniza servicii integrate de înaltă calitate, sigure, multidisciplinare pentru îmbunătățirea stării de sănătate a populației din regiune. Va fi dotat cu echipamente și aparatură de cea mai înaltă performanță pentru servicii de calitate de prevenire, de diagnostic și terapeutice. Urmează transmiterea în vederea aprobării de către Comisia Europeană”, anunţa şi ministrul Sănătății, Nelu Tătaru. Guvernul semna atunci contractul pentru finanțarea din fonduri UE a Spitalului Regional Craiova, care presupunea o investiție totală de 2,85 miliarde de lei. Promisiunile au rămas în van, pentru că din aprilie 2020 şi până în prezent proiectul nu pare să fi făcut vreun pas înainte.

Nouă oferte sunt în analiză de 15 luni

Aşa cum menţionam mai sus, licitația pentru achiziția serviciilor de proiectare și asistență tehnică din partea proiectantului pe perioada de execuție a Spitalului Regional Craiova a demarat în data de 30 aprilie 2020. Proiectantul urma să fie stabilit după o analiză complexă a celei mai bune oferte „calitate – preț“. Termenul limită pentru primirea ofertelor a fost, iniţial, data de 2 iunie 2020. Ulterior, termenul s-a decalat până la data de 6 iulie 2020. Termenul estimat pentru expedierea invitațiilor de prezentare a ofertelor sau de participare către candidații selectați a fost 31 iulie 2020. Componenta financiară a ofertei conta în procent de 40% în stabilirea câștigătorului.

Restul criteriilor luate în calcul până la procentul de 100% făceau parte din componenta tehnică a ofertei. Aici intra abordarea propusă pentru implementarea contractului (9%), resursele (umane și materiale) și realizările corespunzătoare fiecărei activități (9%), atribuțiile membrilor echipei în implementarea activităților din contract (9%) și încadrarea în timp, succesiunea și durata activităților propuse (9%). Și experiența profesională era foarte importantă în cadrul ofertei, după cum urmează: lider de echipă (10%), arhitect (6%), inginer expert inginerie medicală (4%), inginer proiectant structuri de rezistență pentru construcții civile (4%). 

La licitaţie s-au prezentat 10 asocieri de firme, însă una, cea a CEC Solutions, nu a avut calitatea de participant la procedură. Restul de nouă asocieri, firme din România şi din străinătate (Turcia, Italia, Spania, Franţa, Danemarca) au venit cu o serie de subcontractanţi sau terţi susţinători în spate, dar candidaturile lor nu au fost încă evaluate. Potrivit datelor din sistemul electronic, termenul limită pentru evaluare este 31 octombrie 2021. Abia apoi urmează etapa de depunere a ofertelor, evaluarea tehnică şi evaluarea financiară. Aşa că proiectantul Spitalului Regional Craiova se va afla, cel mai probabil, anul viitor. 

Cum ar trebui să arate Spitalul Regional Craiova

Spitalul Regional de Urgenţă va fi construit pe Centura de Nord a Craiovei, în apropierea giratoriul de la Gherceşti (de unde pleacă drumul expres Craiova – Piteşti), pe un teren de 27 de hectare luat de la Ministerul Apărării. Unitatea medicală cuprinde un complex de construcții cu 7 nivele, pe o suprafață totală construită de aproximativ 165.296 metri pătrați. Spitalul va fi dotat şi cu heliport și va avea 1.195 locuri de parcare.

Cum va arăta Spitalul Regional Craiova
Așa va arăta Spitalul Regional Craiova

Regionalul ar urma să aibă 807 paturi și 19 săli de operație. El va fi construit în jurul unui concept organizațional de specialități medicale grupate în șapte centre, printre care și un centru de tratament pentru cancer destinat pacienților din regiunea sud-vest a țării, cu toate dotările necesare. Plus un centru pentru mamă și copil cu 100 de paturi într-o clădire cu intrare separată, unită de corpul principal al spitalului printr-un coridor, la nivelul primului etaj. Revenind la locurile din spital, 60 ar fi în UPU, 30 pentru chirurgia de zi, 15 pentru îngrijiri medicale de zi şi 20 pentru îngrijiri oncologice de zi. Restul de paturi ar fi pentru îngrijirea continuă a pacienţilor cu boli acute.

Valoarea totală a investiţiei de la Craiova este de 2.850.507.547,41 lei, adică circa 590 de milioane de euro. Este cea mai mare valoare stabilită în urma SF-ului, dintre cele trei proiecte. Spre exemplu, spitalele regionale de la Iași și Cluj au fiecare o valoare de aproximativ 400 de milioane de euro. Durata de implementare a întregului proiect este de 104 luni (opt ani și opt luni), dar cinci ani au trecut deja dacă luăm în calcul perioada de birocrație. Şi se pare că o să mai treacă încă pe atât până se va ajunge la construcţia propriu zisă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS