2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateElveţia nu va impune un permis sanitar la teleschiuri în această iarnă

Elveţia nu va impune un permis sanitar la teleschiuri în această iarnă

Schiorii pot folosi în această iarnă teleschiurile în Elveţia fără a prezenta un certificat sanitar, cu condiţia să poarte o mască de protecţie, la fel ca în mijloacele de transport publice, a anunţat marţi asociaţia operatorilor.

„Pentru moment, nu va fi introdusă nicio modificare faţă de regulile de protecţie actuale la teleschi”, se arată într-un comunicat publicat înaintea Adunării Generale a Asociaţiei operatorilor de teleschiuri, un actor-cheie în turismul acestei ţări alpine, relatează News.ro citând AFP.

În domeniile de schiat binaţionale, controlul certificatelor sanitare nu este de comptenţa staţiunilor elveţiene, atunci când ţara vecină impune un paşaport sanitar, a precizat la agenţia Keystone-ATS preşedinteşe asociaţiei, Hans Wicki.

Elveţia, unde sezonul sporturilor de iarnă începe la sfârşitul lui noiembrie, împarte domenii de schiat – cu Austria şi Franţa, de exemplu „Portes du soleil” şi „Jura sur Léman”.

La fel ca anul trecut, teleschiurile „pot începe senzonul de iarnă în aceleaşi condiţii ca transportul public”, se arată în comunicat, şi anume purtarea măştii este obligatorie, cabinele este necesar să fie aerisite şi să se respecte distanţarea socială în interiorul clădirilor.

Spre deosebire de Franţa, unde teleschiurile au fost închise toată iarna trecută, Elveţia le-a lăsat să funcţioneze în mod normal, în pofida unei intensificări a epidemiei Covid-19.

Asociaţia Teleschiurilor Elveţiene nu a ratat ocazia să sublinieze rolul economic important jucat de acest lucru iarna trecută.

„Dacă nu s-ar fi deschis domeniile de schiat, Elveţia ar fi suferit o pierdere economică globală de aproximativ şase miliarde de franci elveţieni”, estimează asociaţia.

Staţiunle au fost afectate de dificultăţi cu care s-au confruntat unii turişti străini care voiau să vină la schiat în Elveţia, ceea ce a condus la pierderi medii de 24% din cifra de afaceri a teleschiurilor, potrivit unor estimări ale operatorilor.

Asociaţia promite să se angajeze împreună cu alţi actori din sector în favoarea vaccinării anticovid, care rămâne la un nivel mai scăzut în Elveţia decât la marii săi vecini.

Într-o încercare de a-i convinge pe reticenţi, Consiliul Federal urmează să lanseze o importantă campanie de vaccinare în perioada 8-24 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS