2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUn băieţel a întrerupt audienţa Papei Francisc pentru a-i cere boneta

Un băieţel a întrerupt audienţa Papei Francisc pentru a-i cere boneta

-

Un copil a devenit centrul de interes al audienței săptămânale ținute miercuri de Papa Francisc. Băiatul cu dizabilități a urcat pe scena pe care se afla Suveranul Pontif și i-a strâns mâna.

A stat câteva secunde în fața lui, atras de boneta pe care o purta liderul Bisericii Catolice, după care i s-a oferit un scaun lângă acesta. S-a plimbat apoi pe scenă, s-a întors în public și a revenit lângă Papă, atunci când acesta rostea predica. Într-un final, copilul a obținut ce și-a dorit, o bonetă cu care s-a întors fericit în public, în aplauzele celor prezenți, potrivit digi24.

Copilul, despre care Papa Francisc a spus ulterior că suferă de o ”limitare” medicală, purta o mască de protecţie şi un costum de trening şi părea să aibă aproximativ 10 ani, relatează Reuters. Acesta s-a apropiat de suveranul pontif cu paşi nesiguri la începutul audienţei desfăşurate în sala Paul al VI-lea. Nu a reprezentat un motiv de alarmă pentru gardienii însărcinaţi cu paza, care nu au încercat să-l oprească.

Băiatul a dat mâna cu Ppapa Francisc, tropăind în faţa suveranului pontif.

Când a fost evident că doreşte să mai rămână o vreme pe podium, monseniorul Leonardo Sapienza, şeful de protocol, s-a ridicat şi i-a cedat băiatului scaunul din dreapta papei.

Băiatul, care a aplaudat entuziasmat după ce s-a aşezat lângă Papa Francisc, a urcat şi a coborât de pe podium nestingherit, revenind de mai multe ori în centrul scenei în timp ce suveranul pontif îşi citea discursul.

Băiatul a arătat de mai multe ori înspre boneta albă de pe capul papei, cunoscută sub denumirea de zucchetto. Oficialii au înţeles aluzia, iar băieţelul a primit o bonetă similară, stârnind aplauze în rândul publicului alcătuit din mai multe mii de persoane.

”Îi mulţumesc acestui băiat pentru lecţia pe care ne-a oferit-o tuturor. Fie ca Domnul să-l ajute cu limitarea pe care o are, pe măsură ce va creşte, întrucât ceea ce a făcut a venit din inimă”, a precizat papa Francisc.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS