7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateStudiu: Doza a treia de vaccinului are o eficienţă de 95,6% împotriva Covid

Studiu: Doza a treia de vaccinului are o eficienţă de 95,6% împotriva Covid

Studiul clinic de fază 3, efectuat pe „10.000 de persoane cu vârsta peste 16 ani”, arată „o eficacitate relativă de 95,6%” și „un profil de siguranță favorabil”, potrivit unui comunicat de presă.

„Acestea sunt primele rezultate ale eficacității unui studiu randomizat pentru un rapel al vaccinului COVID-19”, au spus cele două companii.
Acest studiu a fost realizat într-un moment în care „varianta Delta este principala tulpină” care circulă în această perioadă, potrivit HotNews.

„Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea celei de-a treia doze“

„Aceste rezultate demonstrează încă o dată utilitatea celei de-a treia doze în eforturile noastre de a proteja populația împotriva acestei boli”, a declarat Albert Bourla, CEO al Pfizer, citat în comunicatul de presă.
Vârsta medie a participanților a fost de aproximativ 53 de ani.

Aceste rezultate vor fi transmise autorităților de reglementare „cât mai curând posibil”

Aceste rezultate vor fi transmise autorităților de reglementare „cât mai curând posibil”, au adăugat laboratoarele.
Mai multe țări au autorizat deja administrarea unei doze booster împotriva coronavirusului pentru a spori imunitatea celor vaccinați, care pare să scadă după câteva luni, potrivit unor studii.
În Statele Unite, experții de la Agenția Americană pentru Medicamente (FDA) au recomandat o a treia doză de Pfizer / Biontech de la sfârșitul lunii septembrie pentru anumite categorii cu risc, precum cele cu vârsta peste 65 de ani.

„Datele disponibile sugerează o scădere a imunității la unele populații complet vaccinate”, a spus recent șeful interimar al FDA, Janet Woodcock.

EMA a aprobat a treia doză de Pfizer/ Biontech pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani la începutul lunii octombrie

În Europa, Agenția pentru medicamente (EMA) a aprobat a treia doze de Pfizer/ Biontech pentru persoanele cu vârsta peste 18 ani la începutul lunii octombrie, lăsând la latitudinea statelor să aleagă mai precis populaţiile eligibile.

Franța, de exemplu, a început să administreze această doză de rapel anumitor categorii de populație, respectiv celo mai în vârstă, la șase luni după vaccinare, și persoanele cu sistem imunitar slăbit.
Alte state, precum Israelul, au hotărât ca doza de rapel să fie disponibilă pentru orice persoană de peste 12 ani, la cinci luni după vaccinare.
Cu toate acestea, subiectul celei de-a treia doze a revigorat problema inegalităților dintre țările bogate și cele sărace, în timp ce accesul la prima doză de vaccin rămâne foarte limitat în anumite regiuni ale lumii, în special în Africa. Mai ales că două doze protejează foarte eficient împotriva formelor severe ale bolii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS