2.9 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateUPDATE Creşele rămân deschise/ After-school-urile, creșele, grădinițele și școlile private vor fi închise în vacanța de două săptămâni

UPDATE Creşele rămân deschise/ After-school-urile, creșele, grădinițele și școlile private vor fi închise în vacanța de două săptămâni

UPDATE: Creșele vor rămâne deschise, a precizat secretarul de stat, Raed Arafat. Inițial, în hotărârea CNSU a fost o eroare, fiind trecute și creșele la unitățile de învățământ închise.

„Vă retransmitem Hotărârea CNSU 91, având în vedere că în forma trimisă anterior s-a strecurat o eroare la articolul 8, făcându-se referire și la suspendarea activității creșelor. Forma curentă este cea corectă. Ne cerem scuze pentru eroare”, a transmis și Grupul de Comunicare Strategică.

Noua formă a hotărârii CNSU:

1) Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.

(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

Ştirea iniţială:

Măsura se aplică în toată țara, indiferent de rata de incidență din localitate. Este pentru prima dată de la declararea stării de alertă când vor fi închise after-school-urile.

Toți elevii din școli și licee vor intra în vacanță luni, pentru două săptămâni.

Pentru ca măsurile să intre în vigoare, trebuie ca acestea să fie adoptate prin ordine de ministru, conform G4Media.ro.

Hotărârea CNSU:

1) Se abilitează Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru pentru acordarea unei vacanțe suplimentare de două săptămâni pentru învățământ preșcolar, primar, gimnazial, liceal, profesional și postliceal în perioada 25.10.2021-05.11.2021, precum și pentru stabilirea ulterioară, dar nu mai târziu de data de 05.11.2021 a modificărilor privind structura anului școlar.

(2) Se propune emiterea de către Ministerul Educației a unei instrucțiuni prin care să se recomande instituțiilor de învățământ superior din sistemul național de învățământ trecerea în online a tuturor activităților în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(1) Se suspendă activitățile care impun prezența fizică a antepreșcolarilor, preșcolarilor și elevilor în toate unitățile de învățământ privat, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară, pentru perioada 25.10.2021-05.11.2021.

(2) Se propune suspendarea activităților cu prezența fizică la nivelul tuturor unităților sau operatorilor economici care desfășoară activități tip after-school, în perioada 25.10.2021-05.11.2021.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS