9.2 C
Craiova
vineri, 20 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisAtât s-a putut! Simona Halep, învinsă în sferturi la Moscova de puternica Sakkari

Atât s-a putut! Simona Halep, învinsă în sferturi la Moscova de puternica Sakkari

Simona Halep (30 de ani, 19 WTA) a fost învinsă de Maria Sakkari (26 de ani, 7 WTA), scor 4-6, 4-6, în sferturile de finală de la Moscova.

Nivelul primului set al sfertului de finală dintre Halep și Sakkari a fost unul extraordinar, după cum era de așteptat. Forța din forehand-ul grecoaicei și urcările ei inspirate la fileu erau puse față în față cu passing-urile Simonei. Sportiva din România a fost într-o permanentă defensivă și s-a văzut condusă, scor 2-5. Au urmat o revenire, game-uri impecabile, fără greșeală, și servea pentru a duce setul în prelungiri. Game-ul decisiv a fost unul maraton, în care Simona a salvat 4 mingi de set și a irosit la rândul ei două oportunități.

Actul secund a început cu o dominare totală a grecoaicei. Simona s-a aflat în imposibilitatea de a trece în controlul partidei, în timp ce Sakkari a demonstrat că este una dintre cele mai bine pregătite jucătoare din punct de vedere fizic. Halep a avut 10 minute de grație. A revenit de la 2-5, a salvat inclusiv o minge de meci, dar a clacat în același punct la 4-5. Sakkari a închis meciul după o oră și 45 de minute, iar în semifinale va juca împotriva rusoaicei Ekaterina Alexandrova (3 WTA).

Simona Halep s-a ales cu un cec de 15.500 de dolari şi 100 de puncte WTA, iar următorul său turneu va fi Transylvania Open, săptămâna viitoare, la Cluj-Napoca.

Citește și: Irina Begu s-a oprit în sferturi la Tenerife! Ann Li, mult mai bună pe serviciu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS