8.4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentBărbat mort într-un accident, la două zile după nuntă

Bărbat mort într-un accident, la două zile după nuntă

Un tânăr din Rădăuți-Prut, județul Botoșani, a murit într-un teribil accident, luni dimineață, după ce mașina în care se afla s-a izbit de un cap de pod. El fusese mire sâmbătă, cu două zile înainte de accident, informează Observatornews

Tragedia a avut loc în jurul orei 4.30pe un drum din localitatea Miorcani, comuna Rădăuți-Prut, județul Botoșani. Cristi I. era într-o mașină împreună cu alți patru tineri când șoferul a pierdut controlul, intrând cu autoturismul într-un cap de pod.

În urma impactului, trei dintre cei care se aflau în mașină au reușit să iasă singuri, însă Cristi și un alt tânăr au rămas încarcerați.

Potrivit ISU Botoșani, cei doi se aflau pe scaundele din dreapta față și spate, fiind scoși din autoturism de către pompierii din Darabani. Din nefericire, pentru ei nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale declarând decesul.

Ceilalți trei tineri au fost transportați la spital.

În urma verificărilor, polițiștii au stabilit că șoferul mașinii implicate în accident, un tânăr de 22 de ani, se urcase la volan băut. Testat cu aparatul alcooltest, rezultatul a fost de 0, 57 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpa și conducere sub influența alcoolului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS