6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentAmendat penal după ce a bătut un poliţist

Amendat penal după ce a bătut un poliţist

Judecătorii de la Curtea de Apel Craiova au aplicat o amendă penală în valoare de 9.000 de lei unui bărbat de 29 de ani, acuzat de ultraj. Iniţial, la Judecătoria Balş, inculpatul a primit o pedeapsă de 9 luni de închisoare cu suspendare. Anchetatorii au reţinut că inculpatul a lovit cu pumnul un poliţist. Incidentul a avut loc în decembrie 2020, în Postului de Poliție Bobicești, Olt.

Anchetatorii au reţinut că, în noaptea 1 decembrie 2020, inculpatul a sunat la 112 şi a sesizat faptul că prietena sa i-a luat autoturismul și a plecat. La adresa indicată, în localitatea Morunglav, Olt, a fost trimis un echipaj de poliţişti. Oamenii legii au găsit autoturismul în faţa curţii reclamantului. În maşină se afla prietena bărbatului, care a explicat că încerca să-l impiedice să se urce băut la volan.

Mai departe, au susţinut anchetatorii, bărbatul de 29 de ani a început să-i înjure pe poliţişti.

„Pe parcursul verificărilor efectuate, organele de poliție i-au solicitat inculpatului actele autoturismului, acesta a refuzat să le prezinte, a devenit agresiv verbal, a început să-i jignească pe membrii echipajului, motiv pentru care s-a luat măsura ca acesta să fie transportat la sediul Postului de Poliție Bobicești pentru clarificarea situației”, se arată în hotărârea instanţei.

Agent lovit cu pumnul în faţă

Potrivit anchetatorilor, atunci când a aflat că va fi amendat pentru că a sunat la 112 fără un motiv întemeiat, inculpatul a lovit un poliţist.

„Pe parcursul declarației s-a constatat că nu se confirmă aspectele reclamate de către inculpat la 112, persoana vătămată i-a adus la cunoștință că va fi sancționat contravențional, cu amendă. În acel moment, inculpatul s-a ridicat de la masă, a refuzat să semneze declarația, s-a îndreptat către ușă, iar când a ajuns în hol, s-a întors către persoana vătămată și a lovit-o cu pumnul în față”, au precizat anchetatorii.

În faţa procurorilor, inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei. A susţinut că el a fost lovit de poliţist. În urma loviturilor a căzut în genunchi, iar când a încercat să se ridice l-a atins cu cotul în buză pe agentul de poliție.

Amendat penal pentru ultraj

Inculpatul a fost trimis în juduecată în ianuarie, anul acesta. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei Balş, instanţă care s-a pronunţat în martie. Inculpatul a fost condmanat la 9 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj. De asemenea, a fost obligat să presteze 60 de zile de muncă în folosul comunităţii la Primăria Morunglav sau la Şcoala Gimnazială Morunglav.

Hotărârea instanţei a fost atacată cu apel de inculpat. Dosarul a ajuns la Curtea de Apel Craiova. Marţi, pe 26 octombrie, instanţa s-a pronunţat.

Judecătorii craioveni au admis apelul inculpatului şi i-au aplicat 300 de zile amendă. Valoarea amenzii penale este de 9.000 de lei. Jotărârea Curţii de Apel Craiova este definitivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS