-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentUn bărbat din Missouri, acuzat că și-a înjunghiat chiriașul de 30 de ori. L-a ucis după ce i s-a cerut să dea drumul la căldură

Un bărbat din Missouri, acuzat că și-a înjunghiat chiriașul de 30 de ori. L-a ucis după ce i s-a cerut să dea drumul la căldură


O comunitate din statul american Missouri este în stare de șoc, după o crimă care a îngrozit opinia publică, potrivit www.dailymail.co.uk. Un bărbat, proprietarul unui apartament, e acuzat că și-a ucis chiriașul cu câteva zeci de lovituri de cuțit.
Totul, din cauză că acesta s-a plâns că era prea frig în casă. Doar intervenția vecinilor a scăpat-o de moarte pe logodnica tânărului ucis.

Crima s-a petrecut într-o casă din orașul american Kansas City, închiriat de un cuplu de tineri, Samantha și Darryl. Totul s-a petrecut a doua zi după o noapte friguroasă. Cei doi aveau o înțelegere cu proprietarul apartamentului: să plătească mai puțin, dar să ajute la renovarea locuinței.

Samantha Pohlman a declarat că i-a dat un mesaj să-l întrebe dacă poate face ceva cu căldura. „La început, tipul a fost foarte de treabă, a zis că da, vine să rezolve. Apoi, dintr-o dată, a luat-o razna, se purta de parcă am fi cerut prea mult și eram niște poveri pentru el“.”

Martorii spun că l-au auzit pe proprietar accelerând și conducând haotic pe stradă. Tânăra chiriașă povestește că individul i-a aruncat niște izolație în brațe și i-a spus că, dacă nu e suficient, o să-l ucidă pe logodnicul ei. Apoi a pus amenințarea în practică: potrivit polițiștilor, victima fusese înjunghiată de peste 30 de ori.
În timpul atacului, tânăra a fugit după ajutor. Martorii le-au spus polițiștilor că au auzit țipete îngrozitoare. Unul dintre ei l-a ținut pe ucigaș sub amenințarea unui pistol până a ajuns poliția.

“Vecinii sunt niște eroi. Samantha este o eroină. Mă bucur că l-au prins, dar asta nu oprește durerea. Fiul meu era un om foarte iubitor și atent, ar fi făcut orice pentru oricine. Nu merita asta. Nimeni nu merita așa ceva, dar el cu atât mai puțin”, a declarat Samantha Pohlman, mama victimei

Bărbatul care l-a ucis riscă să petreacă restul vieții după gratii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS