-1.6 C
Craiova
duminică, 17 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljPrimarul Craiovei se dezice de Filarmonică şi îi critică activitatea

Primarul Craiovei se dezice de Filarmonică şi îi critică activitatea

Un proiect popus de Filarmonica Oltenia, care s-a aflat pe ordinea de zi a Consiliului Local Dolj, a adus un val de critici asupra conducerii instituţiei de cultură. Se pare că nici primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, nu mai apeciază situaţia din interiorul Filarmoncii, condusă de Gabriel Zamfir.

Filarmonica Oltenia vrea să înlocuiescă mulţi profesionişti cu debutanţi

Punctul 16 de pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local s-a referit la câteva propuneri făcute de Consiliul de Administraţie al Filarmonicii Oltenia. Prima dintre acestea a fost transformarea unui număr de 15 posturi vacante de execuție de Artist instrumentist grad prof. IA/S din cadrul secției orchestră, în posturi vacante de execuție de Artist instrumentist debutant în cadrul secției orchestră. O altă cerinţă era transformarea unui număr de 3 posturi vacante de execuție de Artist liric – grad prof. IA/S din cadrul secției cor, în posturi vacante de execuție de Artist liric debutant în cadrul secției cor. De asemenea, Filarmonica a mai solicitat transformarea unui număr de 4 posturi vacante de execuție de Artist instrumentist grad prof. I/S din cadrul secției orchestră şi transformarea postului vacant de execuție de Dirijor grad profesional IA/S din cadrul Biroului coordonare artistică în post vacant de execuție de Dirijor grad profesional I/S.

Săuleanu: „Problema Filarmonicii devine din ce în ce mai gravă“

Niciuna dintre aceste cerinţe nu a fost agreată de membrii Consiliului Local, iar proiectul a iscat critici aprige la adresa conducerii Filarmonicii. „Problema Filarmonicii devine din ce în ce mai gravă. Am încercat să atrag atenţia asupra acestui subiect pentru că, din punctul meu de vedere, este începutul sfârşitului acestei instituţii puternice, în măsura în care lăsăm lucrurile în acest fel. Ni se propune astăzi să modificăm organigrama în sensul transformării a 15 posturi în 15 posturi de debutant. Din punctul meu de vedere este o scădere a nivelului exigenţei fără margini a acestei instituţii“, a spus consilierul local USR Plus – Lucian Bernd Săuleanu.

„Când se vor pierde cele 64 de procese, vor plăti cetăţenii“

Tot Lucian Săuleanu a dezvăluit că există 64 de procese pe rolul instanţelor din Craiova, intentate de angajaţi ai Filarmonicii Oltenia. „Am ajuns, în acest an, să nu mai fim invitaţi la Festivalul George Enescu. De fiecare dată, Filarmonica Oltenia era invitată. Anul acesta a fost invitată Filarmonica Râmnicu Vâlcea, chestiune pe care nu o consider întâmplătore. Probabil că la Bucureşti deja se cunoaşte situaţia conflictuală din interiorul Filarmonicii Oltenia. Este greu de imaginat că sunt 64 de procese pornite de salariaţi ai Filarmonicii, pe rolul instanţelor din Craiova. Când ai 64 de procese, deja e o chestiune foarte gravă. Mi s-a adus la cunoştinţă că pentru şase salariaţi a încetat contractul individual de muncă. Patru dintre ei erau angajaţi prin concurs şi erau şi membri de sindicat. Ce a făcut conducerea? A angajat imediat alte persoane, fără concurs.

E clar că în interior mocneşte un conflict. Tocmai de aceea vreau să fac propunerea să încercăm să transformăm filarmonica în instituţie de interes naţional. Încă se mai poate, este vorba doar de voinţa executivului şi a doamnei primar dacă vrem să îndreptăm lucărurile. Suntem deja în ceasul al 13-lea. Cred că ar trebui făcută o comisie care să verifice situaţia problemelor de acolo. Angajări, cheltuieli, procese, toate acele probleme. Când se vor pierde cele 64 de procese, vor plăti tot cetăţenii“, a adăugat Lucian Bernd Săuleanu.

Olguţa Vasilescu nu agreează situaţia de la Filarmonică

Primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, a lăsat să se înţeleagă că nu mai agreează situaţia de la Filarmonica Oltenia. Însă, a spus că nu poate demite pe nimeni. „Managementul de la Filarmonică nu îl putem schimba cât timp este în interiorul unui mandat de patru ani de zile. Dacă îl schimbăm, o să ne trezim cu proces şi mai mult ca sigur o să câştige. Ştim şi noi care este situaţia de acolo. Voi face demersuri ca să transformăm instituţia în una de interes naţional, dar nu cred că vom avea niciun fel de şansă. Ca să fie instituţie de interes naţional trebuie să fie în primele patru din ţară, ceea ce, din păcate, începe să nu mai fie cazul la Craiova. Dar vom face aceste demersuri. Şi sigur că, nu se poate îmbunătăţi activitatea în cazul în care se renunţă la profesionişti ca să fie debutanţi, aşa cum se propune acum de către consiliul de administraţie al Filarmonicii“, a spus Olguţa Vasilescu.

În final, proiectul propus de Filarmonica Oltenia a fost cel mai hulit dintre toate cele 90 de pe ordinea de zi. Acesta a fost respins cu 24 de voturi, iar trei dintre consilieri s-au abţinut.

Citeşte şi: Cazul „Trompeta” de la Filarmonica Oltenia

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS