Un copil, de patru ani, a murit, vineri seară, după ce a fost strivit de un camion într-o parcare la Plopșoru, Gorj.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că un tânăr, de 27 de ani, din comuna Plopșoru, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 66, din direcția oraşului Filiasi către orașul Rovinari, la efectuarea unui viraj la dreapta într-o parcare, a acroșat cu autoutilitara un minor de patru ani.
În urma evenimentului rutier a rezultat decesul copilului, acesta fiind transportat la SML Gorj pentru efectuarea necropsiei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
S-a întocmit dosar penal, polițiștii continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă.