2.3 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăPoliticaNationalMarcel Ciolacu spune că PSD nu votează guvernul Ciucă

Marcel Ciolacu spune că PSD nu votează guvernul Ciucă

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, anunță că PSD nu votează guvernul Ciucă după ce acesta a venit cu „un program de guvernare care taie, în continuare, fără milă, din veniturile românilor”.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, spune că „PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR”.

Fără sprijinul PSD, dar nici al foștilor parteneri de la USR, guvernul PNL are șanse minime să treacă de votul Parlamentului săptămâna viitoare, potrivit Digi24.

Nicolae Ciucă și Florin Cîțu au depus lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament

Sâmbătă, Nicolae Ciucă și Florin Cîțu au depus lista miniștrilor și programul de guvernare la Parlament. Ciucă a spus, sâmbătă că „nu putem să fim nerealiști și să nu luăm în seamă calculul matematic”, dar că votarea guvernului său „este soluția prin care se câștigă timp pentru negocieri”.

„PSD nu poate vota un guvern minoritar PNL-UDMR cu un program de guvernare care taie în continuare, fără milă, din veniturile românilor!
Nu există niciuna dintre cele 10 măsuri urgente pe care i le-am transmis premierului desemnat.

Nu mai măresc deloc #salariulminim, nici măcar cu acel 8% promis de Cîțu după ce s-a văzut cu sindicatele și patronatele.
Nu mai cresc deloc #alocațiile copiilor, nici măcar cu unica tranșă de 20% pe care Vîlceanu o anunța acum câteva zile pentru ianuarie 2022.
Nu mai majorează deloc #pensiile, nici măcar cu infimul 6% pe care-l anunța cu mândrie Turcan.

În schimb, introduc noi taxe pentru românii din Diaspora. Exact acele taxe eliminate de PSD când a fost la guvernare!
Mâine, voi propune colegilor din conducerea PSD să decidă votul nostru pentru noul cabinet gândindu-se doar la asta: viața românilor ar deveni și mai grea, dacă acest guvern ar aplica asemenea decizii aberante!”, a scris Marcel Ciolacu pe Facebook.

https://www.facebook.com/CiolacuMarcel/posts/7109186275773426

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS