1.4 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOriginea pandemiei rămâne o necunoscută

Originea pandemiei rămâne o necunoscută

Beijingul a respins duminică o anchetă a serviciilor de informaţii americane publicată vineri asupra originii pandemiei de COVID-19, numind-o „politică şi falsă”, în timp ce a cerut Washingtonului „să înceteze să atace” China, relatează France Presse.

„Indiferent de câte ori este publicat acest raport şi de numărul de versiuni inventate, nu poate schimba natura în întregime politică şi falsă a acestui raport”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Wang Wenbin.

China şi-a exprimat deja opoziţia fermă faţă de constatările iniţiale publicate în raportul de sinteză la sfârşitul lunii august, a adăugat ministerul într-un comunicat.

Faptul că agenţiile de informaţii au fost implicate în cadrul eforturilor de urmărire a originii este „dovada convingătoare” a politizării, potrivit comunicatului, îndemnând de asemenea Statele Unite să oprească „atacul şi calomnia la adresa Chinei”, conform Agerpres.

Documentul publicat vineri este o nouă versiune a raportului top-secret predat preşedintelui SUA

Documentul publicat vineri este o nouă versiune a raportului top-secret predat preşedintelui SUA la sfârşitul lunii august, care a acordat serviciilor de informaţii 90 de zile pentru a-şi „dubla eforturile” şi explica originea pandemiei.

Potrivit documentului, fără noi date, agenţiile de informaţii nu vor putea judeca dacă virusul a apărut prin transmitere de la animale sau scăpat din laborator.

Cooperarea Chinei va fi probabil necesară pentru a ajunge la o evaluare concludentă a originilor virusului

El adaugă că cooperarea Chinei va fi probabil necesară pentru a ajunge la o evaluare concludentă a originilor virusului, subliniind totodată că Beijingul continuă să „împiedice ancheta mondială”.

Potrivit teoriei „scurgerii de laborator”, virusul s-a răspândit de la un centru de cercetare din Wuhan, oraşul în care a fost raportată pentru prima dată contagiunea.

Această teorie a fost respinsă de China în mod repetat.

Beijingul, îndemnat să ia în considerare o nouă investigaţie cu privire la originile pandemiei

Beijingul a fost îndemnat să ia în considerare o nouă investigaţie cu privire la originile pandemiei după vizita întârziată şi extrem de politizată a unei echipe de experţi internaţionali de la Organizaţia Mondială a Sănătăţii, care nu a reuşit să stabilească modul în care s-a declarat virusul.

Însă oficialii chinezi au rezistat cererilor, susţinând că acestea sunt motivate politic.

În august, Biden a declarat că China ascunde „informaţii esenţiale” despre originea COVID-19, adăugând că responsabilii chinezi depun eforturi pentru a bloca accesul anchetatorilor internaţionali.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS