9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjIluminat pe leduri pe tronsonul Târgu Jiu – Bârsești

Iluminat pe leduri pe tronsonul Târgu Jiu – Bârsești


Autoritățile au pornit noul sistem de iluminat pe leduri pe tronsonul Târgu Jiu – Bârsești.

Este vorba despre o mică porțiune din noul sistem de iluminat public pe care primăria îl amenajează din fonduri europene, un proiect ce se ridică la valoarea de 5 milioane de euro. Lucrările continuă pe restul rețelei într-un ritm foarte rapid, având în vedere apropierea iernii. Proiectul prevede, pe lângă modernizarea propriu-zisă, o scădere a costurilor pe noua rețea cu peste 40%, ceea ce reprezintă o economie substanțială la bugetul local.

Investiția înseamnă instalarea a 27 de kilometri de rețea electrică, 27 de kilometri de fibră optică și peste 1000 de corpuri de iluminat.

„Dacă aceste lucrări se adresează principalelor artere din municipiu, venim și cu un al doilea proiect, pe care îl depunem la Fondul de Mediu și care prevede modernizarea iluminatului pe celelalte străzi și în cartiere. Peste 1700 de noi corpuri de iluminat, dar și sistemul de gestionare a energiei înseamnă o sumă de 5 milioane de lei care va ajunge la Târgu Jiu.”, conform primarului din Târgu Jiu, Marcel Romanescu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS