4 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateOlanda va introduce noi restricţii legate de coronavirus în această săptămână

Olanda va introduce noi restricţii legate de coronavirus în această săptămână

Olanda va introduce noi restricţii, pentru a încerca să reducă incidenţa epidemiei de COVID-19, a anunţat luni ministrul olandez al sănătăţii, Hugo de Jonge. Cazurile noi de COVID au crescut cu 45% într-o săptămână, potrivit Reuters

Ţările de Jos vor introduce noi restricţii legate de coronavirus în această săptămână, pentru a încerca să reducă incidenţa epidemiei de COVID-19, a anunţat luni ministrul olandez al sănătăţii Hugo de Jonge, potrivit Reuters.

Numărul pacienţilor COVID-19 din spitale creşte rapid

„Suntem nevoiţi să luăm noi măsuri. Numărul pacienţilor COVID-19 din spitale creşte rapid”, a declarat De Jonge. El nu a oferit detalii despre noile măsuri, care urmează să fie decise marţi.

Postul de televiziune NOS a informat că probabil guvernul va impune obligativitatea măştii sanitare în numeroase locuri publice şi va extinde utilizarea certificatului COVID-19 ca dovadă a vaccinării sau a testării negative recente.

Numărul noilor cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 în Olanda este în creştere de o lună, săptămâna trecută atingând cel mai mare nivel începând din luna iulie, potrivit Agerpres.

Luni se înregistrau 7.700 de noi cazuri în 24 de ore, cu 45% mai multe decât lunea trecută

Luni se înregistrau 7.700 de noi cazuri în 24 de ore, cu 45% mai multe decât lunea trecută. În spitalele olandeze sunt 1.200 pacienţi COVID-19, cei mai mulţi în ultimele cinci luni.

Majoritatea restricţiilor legate de coronavirus în Ţările de Jos au fost ridicate în 25 septembrie, când certificatul COVID-19 a devenit o condiţie pentru accesul la evenimente culturale, baruri, restaurante şi cluburi.

Majoritatea pacienţilor COVID-19 aflaţi în spitale nu sunt vaccinaţi

Săptămâna trecută, autorităţile olandeze au menţionat că majoritatea pacienţilor COVID-19 aflaţi în spitale nu sunt vaccinaţi. Potrivit datelor guvernamentale, aproximativ 84% din populaţia adultă olandeză este vaccinată cu schema completă contra coronavirusului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS