Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați, astăzi, că, pe strada Arieş, a avut loc un accident rutier.
La fața locului s-au deplasat polițiștii, care au stabilit că un autoturism condus pe strada Arieş, către strada A. I. Cuza, de o tânără de 21 de ani, din Craiova a intrat în coliziune cu un autoturism, care circula în faţa sa, condus de un bărbat de 60 de ani, din Daneți, ulterior lovind un gard de pe partea stângă a sensului de mers.
Din impact, cel din urmă, fost proiectat către înainte, într-un alt autoturism condus de o femeie de 40 de ani din Craiova, care a lovit la rândul său, din spate un alt autoturism condus de un tânăr de 26 de ani, din localitate.
În urma evenimentului rutier, conducătoarea auto de 21 de ani a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, dar şi pentru recoltarea de probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei, întrucât nu a putut fi testată cu aparatul alcooltest la fața locului.
Pentru ceilalți conducători auto, aparatul alcooltest a indicat un rezultat negativ.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar cercetările sunt continuate, pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.