6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitatePrima femeie la conducerea Guvernatoratului Vaticanului

Prima femeie la conducerea Guvernatoratului Vaticanului

Papa Francisc a numit joi prima femeie la conducerea Guvernatoratului Vaticanului, sora franciscană Raffaella Petrini, continuându-și eforturile de a atinge o mai mare egalitate de gen în Biserică, relatează AFP.

În calitate de secretar general al guvernatoratului, călugărița italiană în vârstă de 52 de ani va fi responsabilă de supravegherea operațiunilor administrative, inclusiv a Muzeelor ​​Vaticanului, a oficiului poștal și a poliției. Ea devine de asemenea femeia cu cea mai înaltă funcție din cel mai mic stat din lume, conform HotNews.

Acest rol a fost ocupat în mod tradițional de un episcop

Potrivit ziarului online National Catholic Reporter, acest rol a fost ocupat în mod tradițional de un episcop.
Francisc, în vârstă de 84 de ani, a spus în mai multe rânduri că vrea ca femeile să joace un rol mai important în Biserica Catolică. În ianuarie, el a modificat legea pentru a le permite să citească liturghii, de a fi slujitori de altar și distribuitori de împărtășanie, fără a spune însă că această schimbare le-ar putea deschide într-o zi ușa femeilor ca să devină preoți.

În februarie, a numit o femeie subsecretar al sinodului episcopilor, prima care a ocupat funcția cu drept de vot într-un organism care studiază problemele doctrinare majore.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS