1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalCe drumuri județene din Dolj ar putea fi modernizate prin Programul „Anghel Saligny“

Ce drumuri județene din Dolj ar putea fi modernizate prin Programul „Anghel Saligny“

Consiliul Județean (CJ) Dolj s-a întrunit joi, în ședință extraordinară, pentru a aproba includerea a două drumuri județene în Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny“.

Este vorba de trei proiecte privind modernizarea unor artere rutiere cu o lungime cumulată de aproape 50 de kilometri, care asigură conexiuni cu județele învecinate, pentru care au fost aprobate devizele generale și cererile de finanțare.

Documentațiile votate în plenul CJ Dolj vizează modernizarea drumului județean (DJ) 652B, care pleacă din DN 65C, traversează localitatea Călinești și ajunge la limita cu județul Olt (4,3 km), și a DJ 606A Breasta – Obedin – Mihăița – Potmelțu – Coțofenii din Dos – Scăești – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia – Iordăchești – Piria – limita județului Mehedinți, în cazul căruia demersul a fost segmentat în două loturi.

Valoarea totală a celor trei investiții se ridică la 243 de milioane de lei, echivalentul a peste 49 de milioane de euro, cea mai mare parte a sumei urmând să fie obținută de la bugetul de stat, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny“.

Ce finanțarea prin Programul „Anghel Saligny“ solicită CJ Dolj

Proiectul „Modernizare DJ 652B DN 65C – Călineşti – limita județului Olt“ are prevăzută o valoare totală de 22.261.557,15 lei, inclusiv TVA, din care 21.904.374,49 lei este finanțarea solicitată în cadrul PNI.

Drumul județean 606A

În cazul DJ 606A Breasta – Obedin – Mihăița – Potmelțu – Coțofenii din Dos – Scăești – Valea lui Pătru – Salcia – Argetoaia – Iordăchești – Piria – limita județului Mehedinți, suma necesară pentru modernizare este de 90.546.975,96 lei pentru primul tronson (între Breasta și intersecția cu DJ 606F – 18 km) și de 130.670.474,09 lei pentru cel de-al doilea (25 km). Fondurile care urmează să fie asigurate de la bugetul de stat, prin PNI „Anghel Saligny“, se ridică la 84.284.966,36 lei, respectiv 122.182.061,40 lei.

Ce presupunea modernizarea celor două drumuri județene

Cele trei proiecte privind modernizarea DJ 652B și DJ 606A presupun intervenții complexe. Acestea includ, în afara refacerii părții carosabile, lucrări precum amenajarea de trotuare cu o lungime cumulată de 59 de kilometri, realizarea de șanțuri și rigole în lungime totală de peste 84 de kilometri, dar și reabilitarea podurilor de pe traseele tronsoanelor de drum.

„Suntem hotărâți să folosim fiecare posibilitate de a atrage finanțări nerambursabile, fie din fonduri europene, fie de la Guvern, în mod special pentru susținerea programului nostru de modernizare a rețelei rutiere județene, care reprezintă o prioritate în strategia investițională a CJ Dolj. Am făcut un pas important în direcția extinderii planului nostru investițional în domeniul transporturilor odată cu ședința extraordinară de astăzi (joi – n.r.), în cadrul căreia au fost supuse aprobării trei proiecte de hotărâre necesare pentru a obține finanțare prin intermediul Programului Național de Investiții «Anghel Saligny».

Drumul județean 652B Călinești – Vulpeni

Am împărțit DJ 606A în două segmente, pentru a se încadra în valorile prevăzute în ghidul de finanțare, la care se adaugă drumul județean 652B Călinești – Vulpeni. Odată aprobate aceste hotărâri, putem să depunem spre finanțare cele trei investiții care vizează, în total, aproape 50 de kilometri de drumuri și pentru care este nevoie de aproximativ 50 de milioane de euro, fonduri pe care le vom asigura, în principal, prin Programul «Anghel Saligny»“, a precizat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS