11.2 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateMagistrații de la Tribunalul Suceava se abțin să judece dosarul ”fabricii de permise”

Magistrații de la Tribunalul Suceava se abțin să judece dosarul ”fabricii de permise”

Situație mai puțin obișnuită la Tribunalul Suceava, unde toți magistrații Secției Penală s-au abținut în a judeca dosarul ”fabricii de permise”, scrie MonitoruldeSuceava.

Cererea de abținere a venit fie pe fondul faptului că unul din soți este procuror al Direcției Naționale Anticorupție, Serviciul Teritorial Suceava, și a derulat acte de urmărire penală în dosar, și s-ar fi ajuns astfel în conflict de interese, fie pentru că s-a intrat în dosarele în care s-au luat în discuție diferite măsuri preventive care i-au privit pe o parte din inculpați.

Impasul va trebui rezolvat de judecătorii de la Curtea de Apel Suceava. Dacă aceștia vor constata că nici un magistrat de la Tribunalul Suceava nu poate prelua dosarul, acesta va fi trimis, cel mai probabil, la Tribunalul Botoșani. Un verdict în acest sens este așteptat în perioada următoare.

În acest dosar au fost trimise în judecată 34 de persoane, angajați ai Serviciului Permise și Înmatriculări, în frunte cu fostul șef, comisarul-șef Radu Ionuț Obreja, precum și instructori ai unor școli auto din județ, dar și diferiți intermediari.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS