6.2 C
Craiova
sâmbătă, 21 decembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjSJU efectuează și în week-end teste PCR pentru depistarea COVID

SJU efectuează și în week-end teste PCR pentru depistarea COVID

Spitalul Județean de Urgență Târgu-Jiu efectuează, la cerere și contra cost, testare RT-PCR pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2 chiar și în zilele de weekend. SJU Târgu-Jiu vine în sprijinul gorjenilor care au nevoie de rezultatul unui test molecular RT-PCR pentru infecția cu COVID-19, prin activitatea desfășurată în Laboratorul de Analize Medicale din str. A.I. Cuza, nr.l, din Târgu-Jiu.

Programarea pentru testarea moleculară RT-PCR pentu infecția cu COVID-19 se face telefonic, la numărul de mobil 0744779588. Recoltarea probelor în vederea efectuării testului molecular pentru infecția cu COVID-19 se va efectua, zilnic, de luni până duminică, în intervalul orar 08.00-12:00, în Centrul de recoltare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu din str. A.L Cuza, nr.l. (Spitalul de la Pasarelă).

Eliberarea rezultatelor testului molecular pentru infecția cu COVID-19 se va efectua în aceeași zi, în intervalul orar 17:00 – 19:00.

Persoanele care se testează pot ridica personal rezultatul testului de la Laborator sau pot solicita transmiterea acestuia pe o adresă validă de email. Rezultatul testului este tradus în limba engleză.  Tariful testului RT-PCR SARS-CoV 2 (diagnostic molecular) este de 300 lei/persoană și se achită la Centrul de recoltare al Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu din str. A.l. Cuza, (Spitalul de la Pasarelă). Programarea în vederea testării se va face în limita resurselor disponibile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS