Un șofer de TIR aflat într-o avansată stare de ebrietate a fost prins în Zona Liberă Brăila. În cabina camionului, polițiștii de frontieră au descoperit că bărbatul avea o doză de energizant, o sticlă de coniac şi o bere, toate consumate pe jumătate.
„La sfârşitul săptămânii, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Brăila – I.T.P.F. Iaşi a oprit pentru control, pe sensul de ieşire din Perimetrul I – Zona Liberă Brăila, un ansamblu rutier format dintr-un cap tractor şi o semiremorcă, condus de un cetățean român, care tocmai împlinise vârsta de 51 de ani, domiciliat pe raza judeţului Cluj”, a transmis Poliția de Frontieră într-un comunicat, conform Stirile Pro Tv.
Bărbatul avea o alcoolemie de 1,49 ml/l alcool pur în aerul expirat
Polițiștii de frontieră au constatat faptul că bărbatul emană o puternică halenă alcoolică. Etilotestul a arătat că bărbatul avea o alcoolemie de 1,49 ml/l alcool pur în aerul expirat, acesta fiind condus la Serviciul Judeţean de Medicină Legală Brăila pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
„În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanțe, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun”, a mai transmis Poliția de Frontieră.