Un pasager a murit în timpul unui zbor care a plecat de pe Aeroportul Koln-Bonn din Germania şi se îndrepta spre staţiunea Hurghada din Egipt, informează DPA.
A existat o urgenţă medicală în avion şi un pasager de sex masculin a primit imediat îngrijiri de la echipajul de bord, a spus duminică un purtător de cuvânt al Eurowings.
Echipajul a decis să oprească la cel mai apropiat aeroport disponibil, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei. La aeroportul din Klagenfurt, în Austria, pasagerul a primit imediat îngrijiri medicale, a mai precizat el.
“Din păcate, pasagerul a murit la faţa locului. Eurowings transmite condoleanţe familiei”, a adăugat purtătorul de cuvânt.
Conform cotidianului Bild, pasagerul avea 71 de ani şi venea din landul Renania de Nord – Westfalia.
La bordul avionului Airbus A320 se aflau 178 de pasageri, plus patru însoţitori de zbor şi doi piloţi, conform Eurowings.