Jaqueline Cristian s-a calificat, luni, în optimile de finală ale turneului WTA 250 de la Linz (Austria), după ce a învins-o pe Kamila Rahimova (Rusia), cu 2-6, 6-2, 7-5. Cristian (23 ani, 100 WTA), care a intrat pe tabloul principal din postura de „lucky loser”, a obţinut victoria după două ore şi 6 minute.
După un început destul de bun, românca a pierdut cinci ghemuri consecutive şi primul set (2-6), după care l-a dominat clar pe al doilea, câştigând cu acelaşi scor (6-2). În decisiv, câteva mingi pierdute uşor au făcut ca Rahimova să se desprindă la 4-2, dar Jaqueline a revenit şi a egalat, 4-4. La 5-5 a salvat o minge de break, după care a încheiat duelul pe serviciul adversarei, cu 7-5.
Jaqueline Cristian, intrată luni în premieră în top 100, a încheiat cu 4 aşi şi 3 duble greşeli.
Jaqueline Cristian fusese învinsă Kamila Rahimova (20 ani, 117 WTA) în ambele meciuri directe anterioare. În 2019, Rahimova se impunea cu 6-2, 7-6 (6), în optimi la Istanbul (ITF), iar în acest an a câştigat în primul tur al calificărilor la Dubai, cu 7-5, 7-5.
Jaqueline Cristian şi-a asigurat un cec de 2.963 de euro şi 42 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe învingătoarea dintre Harmony Tan (Franţa) şi Rebecca Peterson (Suedia).
Citeşte şi: Robert Glinţă, locul 6 în finala probei de 100 m liber, la Europene