-1.6 C
Craiova
duminică, 24 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateA murit fostul ministru Doru-Dumitru Palade

A murit fostul ministru Doru-Dumitru Palade

Dr. ing. Doru-Dumitru Palade, director științific al INCDMTM, fostul ministru al Cercetării şi Tehnologiei, a murit sâmbătă, 6 noiembrie.

Doru-Dumitru Palade s-a născut la data de 1 noiembrie 1937, în București ;i a absolvit Universitatea „Politehnica” în anul 1959. A deținut funcția de Ministru al Cercetării şi Tehnologiei între 1992 și 1996.

În perioada 1981-1992 și, ulterior, între anii 2000 și 2005, domnia sa a fost Director General al Institutului de Cercetare și Proiectare pentru Mecanică Fină-ICPMF (actualul INCDMTM București). A fost Doctor inginer în științe tehnice în specializarea de mecanică fină, conducător de doctorate în domeniul de științe tehnice/mecanică fină, cadru asociat UPB, profesor la catedra de mecanică fină, titular curs „Senzori şi traductoare”, vicepreședinte al Patronatului Român din Cercetare și Proiectare și, nu în ultimul rând, membru titular al Academiei de Științe Tehnice din România „ASTR”.

A avut numeroase realizări profesionale deosebite: s-a ocupat de coordonarea directă a transferului tehnologic a 15 familii de produse şi 15 tehnologii noi din domeniul industriei de mecanică fină (1980-1990), respectiv a punerii în funcțiune a șapte capacități noi de productie, în perioada 1978-1985 (Vaslui, Arad, Drobeta Turnu Severin, Pașcani, etc.). A fost autorul a 18 brevete de invenții, dintre care două medaliate cu aur la Salonul de la Geneva și a șase cărți de specialitate, publicate după 1995, dintre care una a obținut Premiul „Aurel Vlaicu” al Academiei Române.
Conducerea și angajații Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării ( INCDMTM ) își exprimă sincerele condoleanțe pentru familia îndoliată.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS