5.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateGermania reintroduce testarea COVID-19 gratuită

Germania reintroduce testarea COVID-19 gratuită

Germania va reintroduce testarea COVID-19 gratuită începând de sâmbătă, a anunţat vineri ministrul sănătăţii, Jens Spahn, în cadrul noilor măsuri menite să reducă valului epidemic în creştere pe teritoriul ţării, transmite Reuters.

Testele gratuite, care au fost oferite iniţial din martie ca modalitate de a compensa o campanie lentă de vaccinare la acel moment, vor fi reintroduse la o lună de când se renunţase la ele.

Decizia anunţată de Spahn vine în contextul în care epidemia înregistrează noi recorduri în Germania, vineri reputatul Institut Robert Koch (RKI) anunţând un nou record de 263,7 cazuri confirmate de contaminare la 100.000 de locuitori, în a cincea zi consecutivă de creştere a incidenţei pe şapte zile.

Ministrul sănătăţii a mai spus că susţine o măsură mai strictă care ar impune ca şi persoanele vaccinate sau vindecate să aibă acces doar cu test negativ la evenimente publice.

‘Trebuie să facem tot ce este necesar pentru a întrerupe această creştere’, a declarat Spahn.

Preşedintele RKI, Lothar Wieler, a declarat că nu este de acord cu evenimentele cu număr mare de participanţi, în general, mai ales în perspectiva sărbătorilor, şi a avertizat că situaţia este serioasă.

‘Cel puţin 90% dintre locuitorii Germaniei trebuie să aibă imunitate împotriva coronavirusului. Altfel nu putem controla virusul’, a explicat Wieler într-o conferinţă de presă la Berlin.

Potrivit celor mai recente cifre ale Ministerului Sănătăţii, puţin peste 67% dintre locuitori sunt vaccinaţi cu schema completă.

Jumătate dintre germani sprijină introducerea de măsuri mai stricte pentru combatarea valului epidemic în creştere, de peste două ori mai mulţi decât în urmă cu două săptămâni, arată un sondaj publicat vineri.

Doar 32% dintre respondenţi s-au declarat mulţumiţi de regulile actuale, în timp ce 49% le vor înăsprite, faţă de 20% la măsurarea precedentă.

Sondajul a fost realizat de institutul Forschungsgruppe Wahlen, pe un eşantion de 1.257 de persoane în intervalul 9-11 noiembrie, la comanda ZDF.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS