2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisJaqueline Cristian a ratat in extremis titlul de la Linz

Jaqueline Cristian a ratat in extremis titlul de la Linz

Jaqueline Cristian a fost învinsă dramatic de americanca Alison Riske, cu 2-6, 6-2, 7-5, vineri seară, în finala turneului WTA 250 de la Linz (Austria). Românca s-a înclinat în prima sa finală WTA din carieră după două ore şi 24 de minute.

Momentul psihologic al partidei s-a consumat la 5-4 în setul decisiv, la 30-30, pe serviciul americancei, când Cristian a greşit o lovitură în care părea că se află în avantaj. Riske a egalat apoi (5-5) şi a făcut un break relativ uşor, după câteva erori ale româncei, iar apoi şi-a câştigat serviciul, setul (7-5) şi meciul.

Cristian a încheiat finala cu 4 aşi şi 4 duble greşeli, cu doar 50% procentaj de reuşită la primul serviciu şi 56% la al doilea. Sportiva noastră va primi un cec de 13.224 de euro şi 192 de puncte WTA pentru evoluţia sa la Linz.

Jaqueline Cristian a reuşit o performanţă remarcabilă la Linz, ajungând în finală din postura de „lucky loser”, beneficiind şi de şansă. Mai întâi a reuşit să acceadă pe tabloul principal după retragerea Soranei Cîrstea (accidentată), apoi în optimi a profitat de abandonul suedezei Rebecca Peterson (accidentată) la scorul de 5-2, iar semifinala cu Simona Halep nu a mai disputat-o din cauza accidentării fostului lider mondial.

Discurs plin de emoții

Jaqueline Cristian a pierdut prima finală WTA a carierei, vineri seară, dar a găsit puterea să zâmbească la ceremonia de decernare a trofeelor. Ținând cont că nu s-a mai aflat până acum pe un podium în circuitul WTA, Jaqueline a fost copleșită de emoții. Aceasta nu le-a mulțumit doar românilor din tribune, ce au încurajat-o frenetic pe toată durata turneului, ci și fanilor care au urmărit meciul la TV, acasă, în România.

„Bună seara! Cum să încep? Felicitări! Ai avut o săptămână minunată și sunt bucuroasă să împart aceste momente cu tine! Îți doresc succes sezonul viitor! Am emoții așa mari… Îmi cer scuze! Pentru mine rămâne o săptămână bună, un rezultat pozitiv. Vreau să-i mulțumesc antrenorului meu pentru că este aici și crede în mine!

E o muncă în echipă! Mulțumesc directorului turneului și tuturor sponsorilor! E frumos aici și sper să mă întorc și la anul. Publicul a fost minunat întreaga săptămână, v-am simțit energia! Vă mulțumesc că ați venit! De asemenea, mulți oameni s-au uitat la meci în România și le mulțumesc și lor, dar și familiei mele. Nu aș fi fost aici fără susținerea voastră!”, a fost discursul româncei.

Salt impresionant în clasamentul WTA

Jaqueline Cristian a urcat nu mai puțin de 26 de locuri în clasamentul WTA, ajungând, acum, pe locul 74. Românca a depășit-o pe conaționala Gabriela Ruse (85 WTA), devenind a patra jucătoare din România în clasamentul mondial, după Simona Halep (20 WTA), Sorana Cîrstea (38 WTA) și Irina Begu (60 WTA). Este o performanță cu adevărat uimitoare a Jaquelinei Cristian, ținând cont că a început sezonul pe locul 168 WTA! Ea a disputat trei sferturi de finală în 2021, la Sankt Petersburg (Rusia), Palermo (Italia), Cluj-Napoca (România), o semifinală, la Nur-Sultan (Kazahstan), și o finală, la Linz (Austria).

Citește și: Grupe tari la Turneu Campionilor! Horia Tecău, repartizat într-o serie accesibilă la dublu

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS