6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateHackerii au spart serverele FBI

Hackerii au spart serverele FBI

Serverele FBI au fost sparte de hackeri, trimițând cel puțin 100.000 de mesaje prin care aceștia avertizau în legătură cu un atac cibernetic, relatează BBC. Trimise în numele Departamentului de securitate internă, alertele vorbeau despre intruși în sistem: „Urgent- Threat actor in systems.” FBI a lansat o anchetă.

Aceştia au trimis, conform unei estimări, cel puţin 100.000 de e-mail-uri înainte ca agenţia americană să ia măsuri. E-mail-urile trimise de hackeri avertizau destinatarii în legătură cu un presupus sofisticat atac cibernetic aflat în plină desfăşurare.

În mesaje se spunea că la originea atacului se află Vinny Troia, un expert în securitate, fondator al companiei Shadowbyte. Se presupune că scopul hackerilor a fost să-l discrediteze pe Troia şi ar fi reuşit asta, dacă destinatarii n-ar fi aflat că nu FBI a trimis e-mail-urile respective.

Se ştie că Troia este de mai multă vreme ţinta unei comunităţi de hacking, RaidForums, aceştia fiind principalii suspecţi deocamdată. Troia a scris pe Twitter că în spatele atacului s-ar afla un personaj care foloseşte pseudonimul “pompomourin”. Aşa-numitul “pompomourin” a revendicat atacul, susținând însă că scopul a fost să arate vulnerabilităţile sistemelor FBI şi că, dacă ar fi dorit, ar fi putut să trimită mesaje mai veridice, astfel încât lumea să nu-și dea seama atât de repede că are de-a face cu o farsă.

SursaHotnews

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS