4.2 C
Craiova
joi, 21 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateeMag, amendată pentru nereguli de Black Friday

eMag, amendată pentru nereguli de Black Friday

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat cu 50.000 de lei eMag, cel mai mare retailer online din România, pentru nereguli în timpul campaniei Black Friday, informează Agerpres.

Comandamentul Special Black Friday, structura creată în acest an de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), a controlat platforma operatorului economic Dante International SA (www.emag.ro), prin accesarea site-ului, pentru verificarea respectării prevederilor legale la comerţul online (reduceri, promoţii).

Astfel, comisarii ANPC au constatat că, pe pagina de prezentarea a produselor, lângă preţul de referinţă („preţul tăiat”) la care se aplică reducerea, prin apropierea cursorului mouse-ului de litera (i) apare mesajul: „Preţul tăiat este cel mai mic preţ la care a fost vândut produsul în ultimele 30 de zile”, neexistând nicio altă informaţie care să prezinte durata promoţiei (reducerii), respectiv data de început a acesteia.

Mai exact, oamenii nu erau informaţi de când se calculează cele 30 de zile.

Din analiza documentaţiei prezentate de operatorul economic privind evoluţia preţurilor, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii, pentru produsele verificate, coroborat cu constatările de mai sus, a rezultat faptul că omiterea informaţiei privind data aplicării reducerii este de natură să creeze confuzie şi dificultate în verificarea celui mai mic preţ la care sunt vândute produsele, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de aplicarea reducerii.

Ca atare, operatorul economic a fost sancţionat cu amendă contravenţională în valoare de 50.000 lei.

De asemenea, comisarii ANPC au propus dispunerea măsurii de încetare a practicii comerciale incorecte a operatorului economic.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS