Un profesor de matematică-informatică din Ulmeni, în vârstă de 24 de ani, a fost găsit spânzurat de o grinda de lemn din podul unui grajd de animale din localitatea Arduzel, imediat după ce a terminat cursurile. Tânărul din Maramureș se însurase în această vară, informează Observatornews.
Bărbatul, care era profesor de matematică-informatică la Liceul Teoretic „George Pop de Băsești” din Ulmeni, ar fi avut probleme cu jocurile de noroc.
„Astăzi, 15 noiembrie, la ora 11.42, polițiștii din Ulmeni au fost sesizați prin S.N.U.A.U 112 de către o femeie, despre faptul că un bărbat a fost găsit spânzurat de o grindă din lemn în podul grajdului de animale în localitatea Arduzel. Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat cadavrul unui tânăr de 24 de ani din Arduzel. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului din Baia Mare în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei medicale a decesului”, au transmis polițiștii din Maramureș.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea condițiilor concrete în care a intervenit decesul tânărului, sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 192 din Codul Penal.