6.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăEvenimentCondamnaţi pentru conflictele armate de pe străzile Craiovei

Condamnaţi pentru conflictele armate de pe străzile Craiovei

-

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus, ieri, condamnarea a 15 inculpaţi, acuzaţi că au fost implicaţi în mai multe conflicte armate. Nouă dintre inculpaţi au primit pedepse cu executare, iar restul cu suspendare. În rechizitoriul întocmit, anchetatorii au precizat că, din decembrie 2019 şi până în vara anului 2020, inculpaţii au fost implicaţi în nu mai puţin de 12 conflicte stradale. Printre acuzaţiile aduse inculpaţilor se numără tentativa de omor, tulburarea ordinii şi liniştii publice, distrugerea sau instigarea la aceste infracţiuni.

Porivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj, conflictul dintre cele două grupuri a izbucnit în decembrie 2019.

„La finele anului 2019, între inculpatul C.A., «Alex Nebunul» şi anturajul acestuia pe de o parte (…), autointitulaţi «Bombardierii», şi membrii familiilor G. şi C., cunoscuţi drept «Zăvoienii», de cealaltă parte (…) s-a iscat un conflict, care, cu timpul, s-a amplificat, conducând la constituirea a numeroase dosare penale. Conflictul dintre părţi a fost generat de un joc de poker care a avut loc la începutul lunii decembrie 2019, în incinta localului de alimentaţie publică administrat de către inculpatul C.A., cu punct de lucru în municipiul Craiova“, au explicat anchetatorii.

Scandal pe un împrumut de 30.000 de lei

Aceştia din urmă mai spun că unul dintre inculpaţi, care face parte din grupul „Zăvoienilor“, a pierdut la poker suma de 30.000 de lei. Banii erau împrumutaţi de la C.A., împrumut garantat de un alt inculpat din dosar.
Banii nu au fost restituiţi, aşa că între cele două grupuri a izbucnit scandalul.

„Din luna decembrie 2019 şi până în prezent(iunie 2020 – n.r.), membrii celor două tabere au fost implicaţi în nu mai puţin de 12 conflicte stradale, urmărindu-se reciproc şi blocându-se în trafic. Două dintre aceste conflicte, ce fac obiectul prezentului dosar, au avut un impact public deosebit, fiind larg mediatizate“, au mai explicat procurorii.

Atacaţi în trafic, în Craioviţa Nouă

Unul dintre conflicte a avut loc pe 2 iunie, în cartierul craiovean Craioviţa Nouă. În acea zi, două autoturisme în care se aflau patru persoane au blocat un BMW în trafic. Înarmaţi cu bâte, cuţite şi spray-uri cu substanţă iritant lacrimogenă, „s-au năpustit asupra autoturismului BMW pe care îl blocaseră, provocându-i numeroase avarii şi distrugeri“, au mai reţinut anchetatorii. În plus, două persoane din grupul „Bombardierilor“ au fost rănite.

Pe 13 iunie, un alt scandal a avut loc tot în Craioviţa Nouă. De data aceasta, au susţinut procurorii, vizate au fost persoane din grupul „Zăvoienilor“.

„Incidentul a avut loc pe fondul conflictului anterior din data de 02.06.2020 şi a stării tensionate dintre cele două grupări rivale, «Zăvoienii» şi «Bombardierii», generată de nerestituirea pretinsului împrumut bănesc. Evenimentul a avut o desfăşurare similară celui precedent, însă activitatea infracţională a fost de această dată mai amplă din cauza numărului mai mare de participanţi şi oarecum a egalităţii de forţe“, se mai arată în rechizitoriu.

„Haideţi mai repede, să-i omorâm!“

În ceea ce priveşte al doilea conflict, mult mai violent decât primul, GdS a făcut publice imaginile video surprinse de un craiovean care locuieşte în zonă. În înregistrare se observă cum un grup de persoane atacă cu bâtele alte persoane care se aflau în două autoturisme. Nu au lipsit nici tamponările şi acroşările între mașini.

Anchetatorii susţin că atacatorii au fost instigaţi de inculpatul C.A. „La rândul lor, inculpaţii (…) au coborât din autoturism, primul având asupra sa o macetă şi, imediat, în sprijinul lor au venit în fugă şi inculpaţii (…) primul dintre aceştia având în mâna un cuţit, iar ultimul un baston telescopic, fiind alertaţi de inculpatul C.A., care a strigat către ei: «Haideţi, măi, repede, să-i omorâm!». Astfel, la instigarea inculpatului C.A., care striga în mod repetat «omorâţi-i!», «omorâţi-i!», (…) toţi inculpaţii din anturajul lui C.A. s-au năpustit asupra autoturismelor marca Porsche si Audi cu obiectele cu care erau înarmaţi“, se mai arată în rechizitoriu.

Condamnaţi pentru conflictele armate de pe străzile Craiovei

La începutul lunii iulie, procurorii doljeni au dispus trimiterea în judecată a 15 inculpaţi. În cazul ambelor conflicte, procurorii au susţinut că au fost tulburate în mod grav ordinea şi liniştea publică. În plus, au „generat o stare de nesiguranţă a cetăţenilor“.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj pe 7 iulie. Pe 16 noiembrie, instanţa s-a pronunţat. Nouă dintre inculpaţi au primit pedepse cu executare. Cea mai mare pedeapsă este de 5 ani şi 7 luni de închisoare. Restul sunt cuprinse între 9 luni şi 2 ani şi 6 luni.

Alţi şase inculpaţi au fost condamnaţi cu suspendare. Pedepsele sunt între 6 luni şi 1 an şi 4 luni de închisoare.

Instanţa a mai dispus confiscarea armelor folosite în conflictele de pe 2 şi 13 iunie 2020. Hotărârea Tribunalului Dolj nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Craiova.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI DE ULTIMA ORĂ

Costel Gâlcă și Ștefan Baiaram au prefațat meciul UTA...

UTA Arad și Universitatea Craiova se întâlnesc luni, de...

ȘTIRI GdS