4 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSanatateNovavax a depus la EMA o cerere de autorizare a vaccinului său anti-Covid

Novavax a depus la EMA o cerere de autorizare a vaccinului său anti-Covid

Gigantul farmaceutic american Novavax a despus o cerere de autorizare a vaccinului său împotriva Covid-19 în Uniunea Europeană (UE), anunţă Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), care precizează că poate emite un aviz în ”câteva săptămâni”, relatează AFP.

”EMA a început să evalueze o cerere de autorizare de punere condiţionată pe piaţă a vaccinului anticovid al Novavax”, anunţă într-un comunicat autoritatea europeană de reglementare.
”Un aviz cu privire la autorizarea punerii pe piaţă ar putea fi emis în câteva săptămâni”, anunţă EMA, potrivit HotNews.

Novavax începuse să fie evaluat încă din februarie

Nuvaxovid sau NVX-CoV2373 începuse să fie evaluat încă din februarie, ceea ce scurtează posibila aprobare, a spus EMA. Dacă va fi aprobat, vaccinul va fi al cincilea din regiune.
Potrivit unui studiu în fază avansată care a implicat 15.000 de voluntari din Marea Britanie, cărora vaccinul experimental a avut o eficacitate de 96,4% împotriva tulpinii originale de coronavirus.

Aprobarea ar putea veni cu mult înaintea autorizației în Statele Unite

Aprobarea ar putea veni cu mult înaintea autorizației în Statele Unite, unde Novavax a trebuit să rezolve probleme de producție și se așteaptă să depună o cerere pentru aprobare până la sfârșitul anului.

EMA a declarat că două dintre grupurile sale consultative analizează diferite planuri prezentate de Novavax privind gestionarea riscurilor și studiile vaccinului pentru utilizare la copii.
Novavax a trimis cu prioritate cererile pentru autorizarea vaccinului său către autorităţile de reglementare din ţările cu venituri mici şi medii, după ce a rămas în urmă cu autorizarea în SUA şi Europa, care şi-au vaccinat deja o mare parte dintre locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS