7.3 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalJumătate dintre pacienții tratați la ATI COVID au murit în pandemie

Jumătate dintre pacienții tratați la ATI COVID au murit în pandemie

Jumătate dintre pacienții internați la Compartimentul ATI COVID din Spitalul Județean de Urgență din Târgu Jiu în perioada pandemiei și-au pierdut viața. Compartimentul de Terapie Intensivă (ATI Covid) din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu funcționează din 1 mai 2020.

În perioada pandemiei, adică de la deschidere și până în prezent, 570 de pacienți au fost îngrijiți în această secție(290 au decedat), iar din septembrie și până în prezent, au beneficiat de tratament la ATI Covid 137 de pacienți (valul IV).

În valul IV pe acest compartiment au fost internați mai mulți tineri nevaccinați comparativ cu celelalte valuri, parte din ei au pierdut lupta cu viața. Aproape tot personalul medical al ATI Covid este vaccinat, excepție făcând trei angajați care au trecut recent prin boală.

Acest compartiment a evoluat semnificativ din punct de vedere al dotărilor, corespunzând standardelor din domeniu. În prezent, în acest compartiment sunt 19 paturi, care, sunt aproape în permanență ocupate.

Prize de oxigen

Fiecare salon este dotat cu aparatură performantă, cu priză de 380 de volți, prize de oxigen 2 bucăți la fiecare pat, aparate de ventilație mecanică, aparate de high flow (80 l oxygen pe minut).

De asemenea, aici se face hemodializă pacienților (pozitivi covid) care au insuficiență renală acută sau insuficiență renală cronică și sunt în programul național de hemodializă, Compartimentul ATI Covid al SJU Târgu Jiu fiind singurul centru din județul Gorj unde pot beneficia de hemodializă.

Potrivit reprezentanților acestei secții, în ultima perioadă au înregistrat două decese la pacienții vaccinați, dar acești pacienți au avut comorbidități.

De asemenea, trebuie menționat faptul că în ultima perioadă, trei pacienți vaccinați, care au ajuns în stare foarte gravă la ATI Covid, s-au vindecat. Medicii și asistenții medicali recomandă vaccinul.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS