Autorităţile sanitare din Botoşani vor demara o anchetă în cazul unor preoţi acuzaţi că au cerut credincioşilor vaccinaţi să părăsească lăcaşurile de cult, a declarat, luni, directorul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP), Monica Adăscăliţei, citată de Agerpres.
Potrivit sursei citate, pe adresa instituţiei au fost transmise sesizări, însoţite de imagini video, potrivit cărora doi preoţi din mediul rural ar fi solicitat enoriaşilor vaccinaţi să nu participe la slujbe, iar celor care purtau mască să renunţe la aceasta.
„Chiar avem nişte reclamaţii la nivelul DSP legat de faptul că, în două localităţi din judeţul Botoşani, preotul, în timpul slujbei, a recomandat ieşirea din biserică a persoanelor vaccinate, li s-a atras atenţia să nu poarte mască, chiar li s-a smuls masca de pe faţă. Vom face o anchetă în cursul acestei săptămâni şi vom lua legătura şi cu conducerea bisericii la nivelul judeţului Botoşani. Sunt şi filmaţi, sunt şi poze”, a afirmat Adăscăliţei.
Oficialul DSP susţine că sesizări similare au fost transmise şi de unii dintre medicii de familie.
„Sunt anumite zone, nu peste tot, pentru că avem şi preoţi care susţin această activitate de vaccinare şi chiar le recomandă enoriaşilor, dar avem şi aceste excepţii şi vom încerca să avem o discuţie în această săptămână cu reprezentanţii bisericii”, a adăugat Monica Adăscăliţei.