Poliția Municipiului Drobeta -Turnu Severin a fost sesizată aseară de o femeie, de 46 de ani, din municipiu, că, la data de 21 noiembrie, un tânăr, de 20 de ani, i-a trimis fiicei sale minore, prin intermediul unei rețele de socializare mai multe mesaje cu conotație sexuală explicită, propunându-i să se întâlnească la locuința sa.
Cu ocazia audierii minorei, aceasta a continuat să primească mesaje, iar sub supravegherea polițiștilor din cadrul Biroului de Investigații Criminale, a dat curs întâlnirii, tânărul fiind surprins în flagrant delict și condus la sediul unității de poliție.
Față de tânăr a fost luată măsura reținerii, pentru 24 de ore.
Cercetările sunt continuate pentru săvărșirea infracțiunii de racolare a minorilor, în scopuri sexuale, urmând ca astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.