Traficul este restricţionat, miercuri dimineaţă, pe Autostrada A1 Bucureşti – Piteşti, la kilometrul 18, pe sensul de mers către Capitală, în zona localităţii Ciorogârla, judeţul Ilfov, din cauza unei coliziuni faţă-spate între patru autovehicule, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.
În urma accidentului nu s-au înregistrat victime.
Unul dintre autoturisme a rămas pe banda a doua, celelalte trei fiind scoase pe banda de urgenţă. Circulaţia se desfăşoară doar pe prima bandă.
Valorile de trafic sunt ridicate, formându-se o coloană de aproximativ 5 kilometri.