5.1 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportTenisTenis de masă / Szocs şi Dragoman, româncele din 16-imile Campionatului Mondial

Tenis de masă / Szocs şi Dragoman, româncele din 16-imile Campionatului Mondial

Jucătoarele române Bernadette Szocs şi Andreea Dragoman s-au calificat, miercuri, în şaisprezecimile de finală ale probei feminine de simplu a Campionatelor Mondiale de tenis de masă de la Houston (Texas).

Szocs a trecut în turul secund de poloneza Natalia Bajor cu scorul de 4-1 (11-5, 13-11, 9-11, 12-10, 11-5), iar vineri o va înfrunta în şaisprezecimi pe Jihee Jeon (Coreea de Sud).

Dragoman a reuşit o victorie remarcabilă în faţa germancei Petrissa Solja, cu 4-3 (7-11, 11-9, 9-11, 11-9, 13-11, 6-11, 11-7), iar următoarea sa adversară va fi thailandeza Suthasini Sawettabut.

Elizabeta Samara a fost întrecută în turul secund de taiwaneza Hsing-Yin Liu cu 4-0 (11-7, 11-8, 11-9, 11-6). La rândul său, Adina Diaconu a fost eliminată de Jia Nan Yuan (Franţa) cu 4-0 (11-7, 11-6, 11-5, 11-8).

Bernadette Szocs şi austriaca Sofia Polcanova s-au calificat în şaisprezecimi la dublu feminin după 3-0 cu cuplul nepalez Elina Maharjan/Nabita Shrestha. Va urma un meci contra perechii japoneze Kasumi Ishikawa/Miu Hirano.

La masculin nu prea merge!

La simplu masculin a pierdut şi ultimul român aflat în concurs, Cristian Pletea, întrecut de rusul Kiril Skacikov cu 4-2 (11-9, 6-11, 9-11, 11-7, 11-7, 11-5).

În primul tur la dublu masculin, Rareş Şipoş şi Cristian Pletea au fost învinşi de Kwan Kit Ho/Chun Ting Wong (Hong Kong) cu 3-0 (12-10, 11-4, 11-5).

România a deplasat în Texas opt jucători, patru la feminin şi patru la masculin, care participă la toate probele de simplu (feminin şi masculin) şi dublu (feminin, masculin şi mixt).

Citeşte şi: Alexandru Dedu şi FRH au fixat obiectivul României la CM: un loc în primele 10!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS