După ce Kaufland Craiova a fost sancţionat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Dolj pentru că nu solicita certificatul verde, ba chiar i s-a făcut şi plângere penală, acum magazinele germane se află într-un nou scandal.
Pentru a scăpa de controalele ITM, Kaufland a luat decizie foarte controversată. A montat garduri despărţitoare între magazinul propriu-zis şi celelalte câteva magazine aflate în aceeaşi clădire. Pe garduri a fost pus un plastic incolor. După montarea acestor garduri, în mediul online au apărut o mulţime de critici, oamenii fiind extrem de nemulţumiţi de măsura luată de Kaufland.
Şi la Craiova, în toate cele trei magazine, s-au montat acele garduri. Însă, nu pare deloc ca această măsură să fie una prielnică şi nici pe placul oamenilor. De exemplu, în Kaufland Craioviţa Nouă, gardul despărţitor începe la o distanţă de doi metri după ce ai intrat în clădire. Practic, toţi oamenii, cu certificat sau fără, intră împreună, pe aceleaşi uşi. Apoi, cei care doresc să aibă acces la cele câteva magazine din incinta Kaufland trebuie să prezinte certificatul verde. În Kauflandul din Calea Bucureşti, triajul începe din afara clădirii.
ISU a început să dea amenzi
Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din ţară au început să sancţioneze Kaufland din cauza amplasării gardurilor din metal, pe motiv că ostrucţionează calea de evacuare în caz de incendiu. La Câmpina şi la Târgu Jiu, pompierii au mers în control şi au sancţionat magazinele Kaufland cu câte 2.500 de lei.
Pe lângă neregulile legate de „diminuarea gabaritului căilor de evacuare, în conformitate cu prevederile Legii 307 din 2006, privind apărarea împotriva incendiilor“, cu această măsură Kaufland nemulţumeşte şi oamenii. „Ce măsură e asta? Ne bagă exact ca pe oi. Gardurile acestea îmi dau senzaţia că ne consideră nişte animale. Să ceară certificatul tuturor sau nimănui. Cum separă ei oamenii dacă toată lumea intră pe aceleaşi uşi până în interior şi au pus garduri doar în faţa acelor magazinaşe. Practic, ei vor să facă bani mulţi, iar magazinele alea mici să moară“, a spus o femeie care voia să intre la cumpărături în Kaufland Craioviţa Nouă.
„Sunt pentru animale, nu pentru oameni!“
În toată ţara s-au iscat controverse pe tema deciziei de montare a gardurilor. „Dacă cu garduri poți opri virsul, propun să achiziționăm fiecare câte unul să îl purtăm în spate să putem intra în instituțiile publice, la mall sau oriunde avem nevoie de certificatul verde“, a scris o femeie din Baia Mare pe Facebook.
Un bărbat a criticat şi mai dur montarea gardurilor. „Kaufland Bacău, nu daţi țarcurile afară? Sunt pentru animale, nu pentru oameni! Ruşine! Mai puneți sârmă ghimpată deasupra şi gata … puşcărie!“, a scris bărbatul din Bacău.
Un alt bărbat, din Suceava, a catalogat drept sinistră decizia Kaufland. „Garduri de tip Kaufland pentru separarea cetățenilor, vaccinați de nevaccinați. O abordare sinistră ca rezultat al dependenței de consum. Poate fi o șansă pentru revenirea de la postura de consumator la cea de cumpărător și magazinele mici, piețele, să fie revitalizate“, a scris acesta.
ISU Dolj încă nu a controlat Kaufland
Chiar dacă în alte oraşe pompierii s-au sesizat şi au mers să verifice situaţia legată de montarea gardurilor separatoare de la Kaufland, ISU Dolj încă nu a făcut niciun control la cele trei magazine din Craiova. „Până joi, pompierii doljeni încă nu au făcut niciun control la magzinele Kaufland din Craiova. În cazul în care vor fi descoperite nereguli, se vor lua măsurile legale care se impun“, au declarat reprezentanţii ISU Dolj.
GdS a solicitat un punct de vedere reprezentanţilor Kaufland, însă până la închiderea ediţiei nu am primit răspuns.