1.8 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăMagazinMozaic de pe vremea romanilor, descoperit pe un câmp din Anglia

Mozaic de pe vremea romanilor, descoperit pe un câmp din Anglia

Un mozaic din perioada romană, reprezentând una dintre cele mai faimoase bătălii din Războiul Troian, a fost descoperit pe câmpul unui fermier din Marea Britanie, informează Agerpres.

Artefactul a fost găsit în timpul excavaţiilor la un complex, alcătuit dintr-o vilă şi mai multe dependinţe, datând din secolul al III-lea sau al IV-lea d.Hr., a precizat Historic England, o organizaţie care se ocupă cu conservarea monumentelor şi artefactelor istorice, Agerpres.

Mozaicul înfăţişează o scenă din „Iliada” lui Homer, lupta epică dintre eroul grec Ahile şi cel troian Hector, încheiată cu moartea celui din urmă.

Potrivit experţilor, mozaicul, unul dintre puţinele de acest fel din Europa, a făcut parte din pardoseala unei zone de divertisment sau de luat masa a vilei. Complexul, susţin aceştia, ar fi putut aparţine unei persoane bogate din perioada romană târzie.

Situl, aflat în comitatul Rutland (centru), a fost descoperit în timpul lockdown-ului de anul trecut de către Jim Irvine, al cărui tată, Brian Naylor, deţine terenul.

Irvine a anunţat apoi autorităţile, iar arheologi ai Universităţii din Leicester au demarat săpăturile în zonă.

„Descoperirea unor obiecte de ceramică neobişnuite pe câmp mi-a stârnit interesul şi m-a determinat să fac cercetări suplimentare”, a povestit Jim Irvine.

Arheologii au excavat ulterior rămăşiţele mozaicului, cu o lungime de 11 metri şi o lăţime de circa 7 metri.

Daunele provocate de incendii şi spărturile din mozaic indică o reutilizare ulterioară a sitului după ce acesta a căzut în ruină. Rămăşiţe umane au fost descoperite, de asemenea, în molozul care acoperea mozaicul, acestea fiind probabil îngropate după ce complexul nu a mai fost demult locuit.

Vechimea rămăşiţelor, deşi mai recente decât mozaicul, nu este în prezent cunoscută, însă sugerează că a existat o perioadă – la sfârşitul perioadei romane sau în Evul Mediu timpuriu – când vila a fost din nou folosită.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS