2.6 C
Craiova
joi, 19 decembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateDr. Diana Raheb: Cancerul de col se vindecă, dar trebuie să înţelegem importanţa controlului periodic!

Dr. Diana Raheb: Cancerul de col se vindecă, dar trebuie să înţelegem importanţa controlului periodic!

Deşi în unele ţări cancerul de col uterin a fost aproape eradicat datorită campaniilor intense de vaccinare anti HPV, în ţara noastră, acest tip de cancer este principala cauză a mortalităţii prin cancer a femeilor.

Campania gratuită de vaccinare iniţiată de Ministerul Sănătăţii pentru adolescente este încă insuficient cunoscută şi campaniile de informare şi conştientizare sunt prea timide încă. Şansele de vindecare sunt foarte mari dacă afecţiunea e descoperită în stadii incipiente, prin controale regulate. Dar pacientele din România ajung, de multe ori, prea târziu la medic.

Dr. Diana Raheb, medic ginecolog , explică de ce este important să mergem periodic la control şi cum putem preveni apariţia cancerului de col, într-un interviu acordat GdS.

GdS: Ce este cancerul de col uterin?

Dr. Diana Raheb: Cancerul de col uterin poate afecta femeile de orice vârstă şi este o boală în care celulele normale cervicale își schimbă structura devenind celule atipice.

Spre deosebire de alte tipuri de cancer, cancerul cervical este curabil în marea majoritate a cazurilor depistate într-un stadiu incipient.

GdS: Ce determină apariţia acestei boli?

D. R. : Cauza cea mai frecventă implicată în apariţia cancerului de col este infecţia cu virusul Papilloma Uman (Human Papilloma Virus-HPV). Este un virus cu numeroase tulpini.Până acum, au fost descoperite peste 100 de genotipuri. 40 dintre tipurile de HPV se transmit prin contact sexual, 2 tipuri cauzează veruci genitale, iar 12 dintre acestea au risc crescut cancerigen. Virusurile se transmit prin orice tip de contact sexual (oral, anal, vaginal), prin atingere şi frecare cu tegumentele genitale infectate, nefiind nevoie de penetrare pentru transmitere. De asemenea, contactul sexual protejat (cu prezervativ) nu poate preveni infectarea.

Unele dintre tipurile de HPV, şi anume 16 şi 18, au potenţial risc oncogen destul de mare, ele fiind cauza a 75% dintre cazurile de cancer de col uterin la nivel global, în timp ce tulpinile 31 şi 45 sunt cauzele altor 10%.

GdS: Care sunt cei mai importanţi factori de risc în cancerul de col uterin?

D. R.: Unul dintre factorii de risc este primul contact sexual la scurt timp după prima menstră. Apoi, infecţia cu Chlamydia, istoricul de boli cu transmitere sexuală, parteneri multipli. S-a constatat că administrarea pe termen lung a contraceptivelor orale (mai mult de 5 ani) poate creşte riscul apariţiei acestui tip de cancer. Imunosupresia, fumatul, sarcinile multiple şi naşterea primului copil înainte de vârsta de 17 ani se numără, de asemenea, printre factorii de risc. La fel şi expunerea la dietilstilbestrol (un medicament estrogen puternic). Infecţia cu HIV/SIDA, obezitatea şi istoricul familial de cancer de col uterin se află şi ele pe lista factorilor de risc.

GdS: Cum poate fi depistat acest tip de cancer?

D. R.: Cancerul de col uterin este o afecţiune care progresează lent. În stadiile timpurii, modificările cervixului sunt de obicei asimptomatice şi poate fi depistat doar prin controale periodice, şi anume testul Babes-Papanicolau, care poate fi folosit ca test de screening.Confirmarea diagnosticului de cancer de col sau precancer necesită o biopsie a colului uterin.

În stadiile avansate, pot apărea sângerări abundente, secreţii vaginale cu miros neplăcut, dureri pelvine, dureri în timpul contactului sexual (dispareunie), sângerări dupa actul sexual,sângerări între menstruaţii.

GdS: Cum putem preveni cancerul de col uterin, pe lângă testarea Papanicolau periodică?

D. R.: Alături de testul Babeş-Papanicolau mai există o modalitate importantă de a preveni cancerul de col uterin, şi anume vaccinarea contra infecţiei cu virusul Papilloma Uman-HPV.

Vaccinarea se face în scop profilactic, nu vindecă acest cancer şi nu poate vindeca o infecţie cu Human Papilloma Virus (HPV) deja aparută. De aceea, trebuie continuate măsurile de precauţie împotriva bolilor cu transmitere sexuală.

GdS: Când este indicat să se facă acest vaccin?

D. R.: Vaccinul se poate face la orice vârstă, indiferent dacă s-a început sau nu viaţa sexuală.Cel mai indicat este ca persoanele de sex feminin să fie vaccinate împotriva cancerului de col uterin începând cu vârsta de 12 ani, astfel încât să fie protejate înainte de a-şi începe viaţa sexuală.

Studiile clinice au demonstrat o eficacitate 100% în protecţia împotriva leziunilor precanceroase provocate de virusul Papilloma Uman tipurile 16, 18.

GdS: Ce mesaj aveţi pentru paciente, în contextul în care cancerul de col uterin este considerat prima cauză de mortalitare prin cancer la femeile din România?

D. R: Într-adevăr, deşi cancerul de col uterin este considerat prima cauză de mortalitare prin cancer la femeile din România, multe femei ignoră controalele periodice atât de importante pentru diagnosticarea precoce a bolii: Testul Babeș-Papanicolau, Testul HPV sau Colposcopia. Aceste controale, cunoscute și sub denumirea de controale de prevenție, au rolul de a depista leziunile premaligne în stadiile lor incipiente, precoce, atunci când se poate alege o variantă de intervenție minim-invazivă și foarte eficientă. Iar șansele de vindecare ale pacientei sunt maxime. Mesajul este simplu: Veniţi la control! Nu doare!

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS