Handbaliștii de la Universitatea Craiova au revenit pe poziția secundă din Divizia A, Seria C după victoria cu CSU Poli Timișoara, de pe teren propriu, scor 34-29.
Chiar dacă diferența a fost de doar cinci goluri la final, trupa lui Cătălin Popescu nu a avut emoții în niciun moment. Practic, soarta meciului fusese oarecum pecetluită din primele 30 de minute, când alb-albaștrii s-au desprins la șase goluri pe tabelă (19-13). În partea secundă s-a mers cap la cap, oltenii nu au mai forțat, iar la final au triumfat cu 34-29.
În acest moment, cu trei etape înainte de finalul campionatului, Universitatea Craiova este pe locul doi, cu 22 de puncte, la două lungimi de Reșița și patru de Sânnicolau. Pentru a-și îndeplini obiectivul (clasarea pe locul al doilea), craiovenii nu au voie s- mai facă pași greșiți, chiar dacă printre adversarii viitori se enumeră SCM Timișoara și CSU Oradea.
Citește și: SCMU Craiova – Arcada Galaţi, scor 2-3. Ce meci frumos! Păcat de rezultat