Marți este termenul limită pentru comercianți în ceea ce privește conectarea caselor de marcat la serverele Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Așa cum a spus și instituția într-un comunicat recent, termenul nu va fi prelungit.
Cei care nu se conformează riscă amenzi cuprinse între 8.000 – 10.000 lei, transmite Hotnews.
Excepție fac comercianții care utilizează aceste case de marcat în zone fără acoperire în privința comunicațiilor electronice. Aceștia vor trebui să transmită o declarație (Formularul F4110), în format PDF cu XML atașat.
Lunar, ANAF va transmite prin SPV mesaje despre eventuale disfuncționalități privind fișierele transmise de casele de marcat.
ANAF a anunţat că va urmări inclusiv perioada de emitere a unui bon fiscal. Comercianţii vor trebui să mai depună declaraţii la ANAF doar în cazul în care nu folosesc casa de marcat pe parcursul unei luni.