2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateVarianta Omicron, detectată în Olanda înainte de zborurile din Africa de Sud de pe 26 noiembrie

Varianta Omicron, detectată în Olanda înainte de zborurile din Africa de Sud de pe 26 noiembrie

Varianta Omicron a SARS-CoV-2 a fost detectată în Țările de Jos înainte ca săptămâna trecută să sosească două zboruri din Africa de Sud care transportau persoanele infectate cu această variantă de virus, au declarat marți oficialii olandezi din domeniul sănătății, relatează Reuters.

Cel puțin 14 persoane de pe zborurile din Johannesburg și Capetown au sosit pe aeroportul Schiphol din Amsterdam pe 26 noiembrie purtând noua variantă, a transmis Institutul Național de Sănătate Publică (RIVM).

„Am găsit varianta coronavirusului Omicron în două probe de testare care au fost prelevate pe 19 și 23 noiembrie”

„Am găsit varianta coronavirusului Omicron în două probe de testare care au fost prelevate pe 19 și 23 noiembrie”, a spus RIVM. „Nu este clar încă dacă acești oameni au vizitat Africa de Sud”.

Descoperirea Omicron a stârnit îngrijorări în întreaga lume că această variantă a COVID-19 ar putea rezista vaccinărilor și ar putea prelungi pandemia COVID-19.

Aproximativ 61 din cei peste 600 de pasageri de pe zborurile din Africa de Sud au fost testați pozitiv

Aproximativ 61 din cei peste 600 de pasageri de pe zborurile din Africa de Sud au fost testați pozitiv pentru COVID-19 și au intrat în carantină după ce au sosit vinerea trecută.

Autoritățile olandeze încearcă, de asemenea, să contacteze și să testeze alți aproximativ 5.000 de pasageri care au călătorit din Africa de Sud, Botswana, Eswatini, Lesotho, Mozambic, Namibia sau Zimbabwe.

În Țările de Jos, măsurile mai dure pentru COVID-19 au intrat în vigoare duminică pentru a reduce ratele zilnice record de infecții de peste 20.000 și pentru a reduce presiunea asupra spitalelor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS