1.8 C
Craiova
vineri, 22 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăOpiniiScrisoare deschisă domnului prim-ministru, Nicolae Ciucă

Scrisoare deschisă domnului prim-ministru, Nicolae Ciucă

Domnule Prim-ministru, opriți atitudinea de dispreț a guvernanților față de români!

Domnule Prim-ministru, general de armată Nicolae Ciucă,

Nu fac parte dintre aceia care au fost subit cuprinși de frisoanele încălcării democrației prin numirea unui militar în fruntea guvernului, dar acceptă de mai bine de un an încălcarea grosolană a acesteia de către comandantul Raed Arafat.

Din contră, consider că numirea dumneavoastră în fruntea guvernului României este cea mai bună soluție în contextul actualei situații interne și internaționale.

De ce am această convingere ?

Pentru că, domnule Prim-ministru, dumneavoastră sunteți un soldat al Armatei române. Sunteți general, dar și generalii tot soldați sunt ai aceste armate care de la Războiul de Independență și până în zilele noastre a reprezentat cel mai bine curajul, onoarea, puterea și demnitatea poporului român.

După dezastrul unor guvernări incompetente și după pagubele aduse de o criză politică a ambițiilor și orgoliilor, niciun politician de frunte al actualei clase politice nu poate spera să mai aibă o încredere și o credibilitate din partea populației așa după cum are un general al Armatei române.

În numele acestei încrederi și credibilități pe care o aveți, vă rog, domnule Prim- ministru, să opriți atitudinea de dispreț pe care guvernanții o au față de poporul român.

Guvernările Orban-Cîțu au excelat printr-o astfel de atitudine, manifestând un dispreț total față de cetățenii acestei țări supuși reglementărilor abuzive și în multe cazuri fără nicio logică ale secretarului de stat Raed Arafat. Întreaga campanie de vaccinare a tratat românul ca pe un individ analfabet, murdar, prost și necivilizat ce trebuia umilit prin amenzi mai mari decât salariul minim pe economie, prin interzicerea chiar de a participa la înmormântarea rudelor, în timp ce guvernanții și-au permis să organizeze congrese de partid cu peste 5.000 de participanți.

Umilirea și disprețul s-au văzut și din faptul că în timp ce bătrânii cu pensii de 800 lei primeau amenzi de câte 2.000 lei pentru că uitau să-și pună masca pe nas, participanții fără mască la congresul liberal au fost amendați doar cu câte 2 lei de persoană.

Acoliți ai guvernării Orban-Cîțu, anonimi manageri de spitale ridicați de propaganda de partid la rang de ”guru” ai pandemiei și-au permis să înjosească public românii, numindu-i popor înapoiat ”care se spală la lighean și se vaccinează la chiuvetă”, aducând apă la moară celor care ne-au numit ”idioții Europei”.

Sunt fapte reprobabile ale vechii guvernări care nu pot fi trecute cu vederea, dar care nici nu mai pot fi corectate sau îndreptate. Păcatul de a fi umilit prin politică de stat cetățenii pe care ar fi trebuit să-i protejeze în fața crizei pandemice va rămâne ca o pată imposibil de șters pe istoria acelei coaliții de guvernare.

Important este, domnule Prim-ministru, că tentația unora dintre noii guvernanți de a-i umili pe români deja începe să se manifeste.

Îmi iau libertatea de a vă semnala unele dintre ele.

Astfel, un nou domn ministru membru al UDMR scrie în CV-ul său că, pentru domnia sa, limba română este ” limbă străină” dar, vezi Doamne, o stăpânește bine.

Să lămurim acest aspect pe care îl consider una dintre cele mai grave umilințe la care suntem supuși de reprezentanții acestui partid din coaliție, care, culmea, nici nu este partid. Acest domn ministru al Guvernului României consideră că România pe care are șansa să o guverneze este pentru domnia sa o țară străină. 

Evident, domnia sa are cetățenie română, s-a născut, s-a școlit și a făcut carieră de VIP în România, pe banii contribuabililor din această țară, dar domnia sa consideră că România nu este țara sa de origine, ci o țară străină cu o limbă străină.

Deși are șansa de a fi la guvernare și de a decide soarta milioanelor de români, acest domn ministru disprețuiește în așa măsură pe acești români încât, pentru el, limba oficială a țării în care a ajuns ministru este doar o limbă străină.

Un alt caz de umilire a românilor este ”opera” domnului președinte al Consiliului Concurenței.

Acest domn care dorește să-l imite pe Mugur Isărescu din punctul de vedere al veșniciei cu care intenționează să ocupe acea funcție de președinte are datoria prin poziția pe care o ocupă să vegheze asupra respectării liberei concurențe pe piață.

Liberalizarea pieței energiei a adus, așa după cum se știe, nu doar haos și explozia facturilor, dar și elemente clare de încălcare a liberei concurențe de către producătorii și distribuitorii de energie. Era marele moment pentru Consiliul Concurenței să demonstreze românilor ceea ce poate să facă în folosul lor și cât de mult își merită salariile uriașe pe care le primește.

Ar fi fost momentul să intervină imediat pe piață, să analizeze posibilitatea existenței unor înțelegeri între producători în sensul măririi prețurilor și să restabilească regulile liberei concurențe cu consecințe pozitive asupra reducerii facturilor și, în consecință, să ușureze viața românilor în aceste condiții grele de iarnă și criză energetică.

Surpriză! Ce face domnul președinte al Consiliului Concurenței ? Anunță ritos pe români că nu-i nimic de făcut și că trebuie să se obișnuiască cu prețurile mari.

Ce umilință poate fi mai mare, ce dispreț față de populație poate fi mai evident decât abdicarea de la responsabilitatea față de soarta celor care nu doar te plătesc, dar își și pun speranța în existența acestui Consiliu care a fost creat tocmai pentru a-i apăra pe români de efectele încălcării regulilor liberalizării?!

Desigur, prin îndemnarea românilor de a se obișnui cu prețurile mari, Consiliul își recunoaște nu doar incompetența, dar și inutilitatea. Disprețul față de români este clar prin faptul că un organism inutil și incompetent este menținut din taxele și impozitele plătite tocmai de cei care ar fi trebuit să beneficieze de serviciile unei astfel de instituții.

Iată, domnule Prim-ministru, general de armată Nicolae Ciucă, cum tratează pe români unii membri ai guvernului dumneavoastră.

Speranța mea este că veți lua măsuri ca astfel de atitudini să înceteze, căci disprețul generează dispreț.

Românii nu vor ieși în stradă să se bată cu jandarmii pentru că se simt disprețuiți de guvernanți. Inteligența comportamentală a românilor câștigată în secole de luptă pentru supraviețuire i-a învățat că cea mai bună armă împotriva celor care îi disprețuiesc este chiar disprețul lor față de aceia.

Să fiți sigur că acel guvern care îi disprețuiește pe români va fi și el puternic disprețuit de aceștia.

Cum se vede acest dispreț ?

Prin pierderea încrederii în instituțiile statului și în personajele politice ale momentului.

Dacă aceste personalități sunt azi la cele mai mici cote ale încrederii este o consecință a disprețului popular față de cei care, aflați momentan la conducerea țării, n-au înțeles că poporul nu dorește doar mâncare ieftină, căldură și facturi rezonabile, ci și respect.

Cu acest respect, domnule Prim-ministru, vă urez succes într-o guvernare în care guvernații, adică noi, românii de rând, să ne simțim la noi acasă și să nu mai căutăm respect pentru munca noastră în alte țări.

prof.univ.dr Mircea Coşea

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS