-0.5 C
Craiova
marți, 26 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăActualitateAvionul cu 122 de cetăţeni români rămași blocați în Maroc a decolat de la Marrakesh

Avionul cu 122 de cetăţeni români rămași blocați în Maroc a decolat de la Marrakesh

Un avion TAROM cu 122 de cetățeni români și 62 de cetățeni europeni, care erau blocați temporar în Maroc în urma anulării unor curse aeriene, a decolat joi după-amiază de la Marrakesh, fiind așteptat să aterizeze la București în jurul orei 19.30, informează Ministerul român de Exerne.

Este vorba despre un zbor special, organizat la inițiativa Guvernului României pentru repatrierea cetățenilor români, dar care a luat în calcul și solicitările de asistență consultară primite primite din partea misiunilor diplomatice ale altor state membre UE acreditate în Maroc.

La bord sunt 184 de pasageri: 122 de cetățeni români și 62 cetățeni europeni

Astfel, la bord sunt 184 de pasageri: 122 de cetățeni români și 62 cetățeni europeni (4 cetățeni bulgari, 15 cetățeni croați, 2 cetățeni greci, 22 cetățeni polonezi, 12 cetățeni ungari, 2 cetățeni lituanieni, 4 cetățeni sloveni și un cetățean austriac).

MAE precizează că reprezentanții Ambasadei României la Rabat și consulul onorific al României la Marrakesh s-au deplasat la aeroportul din Marrakesh pentru a pune la dispoziția cetățenilor români alimente și apă și pentru a-i sprijini în realizarea tuturor formalităților specifice în vederea îmbarcării pe cursa TAROM.

„Pentru îndeplinirea procedurilor și formalităților necesare legate de realizarea zborului special, MAE, prin Ambasada României la Rabat și Consulatul Onorific al României la Marrakesh, a menținut legătura permanent atât cu cetățenii români, informându-i constant cu privire la etapele operațiunii de repatriere, cât și cu autoritățile marocane, pentru a facilita coordonarea și stabilirea tuturor detaliilor organizatorice.

Misiunea diplomatică a României la Rabat a fost în dialog permanent cu Delegația UE în Maroc

De asemenea, misiunea diplomatică a României la Rabat a fost în dialog permanent cu Delegația UE în Maroc și cu misiunile diplomatice ale celorlalte state membre UE acreditate în Maroc și a transmis disponibilitatea autorităților române de a sprijini transportul spre Europa și pentru alți cetățeni europeni blocați temporar, la rândul lor, în această țară, preluând și procesând solicitările acestora”, arată MAE într-un comunicat.

MAE anunțase miercuri că 127 de români au cerut ajutor pentru a fi repatriați din Maroc

MAE anunțase miercuri că 127 de români au cerut ajutor pentru a fi repatriați din Maroc, în condițiile în care aproape toate zborurile din această țară au fost suspendate de teama Omicron, noua variantă a coronavirusului SARS-CoV2. 

MAE a colaborat pentru această operațiune de repatriere cu Ministerul Afacerilor Interne și cu Ministerului Transporturilor, după ce în prealabil a fost emisă o hotărâre CNSU pentru organizarea acestui zbor special.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS