Un bărbat de 40 de ani a încercat să se sinucidă, joi seară, la Baia Mare, cu alcool și medicamente, însă a fost salvat la timp după ce un amic a sunat la 112 să ceară ajutor, informează Observatornews.
Incidentul a avut loc joi seară, în jurul orei 18.00.
După ce a consumat toată seara alcool, a înghiţit un pumn de pastile. Totul, în timpul unei transmisiuni live pe Facebook.
Un prieten al tânărului, care a urmărit live-ul, a sunat imediat la 112.
Echipajul SMURD i-a acordat primele îngrijiri individului care voia să-şi pună capăt zilelor. când polițiștii din Baia Mare au fost sesizați prin SNUAU 112 despre faptul că un bărbat ar fi avut intenția de a se sinucide la domiciliul său de pe bulevardul Independenței din municipiu.
Deplasați la fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 40 de ani din Mureș, care a declarat că ar fi consumat băuturi alcoolice și ar fi ingerat mai multe medicamente.
Bărbatului i-au fost acordate îngriji medicale de către un echipaj SMURD și ulterior a fost transportat la spital în vederea efectuării de investigații medicale de specialitate, potrivit unui comunicat obținut de reporterul Observator Simona Vasiac.
A fost transportat apoi la spital, pentru investigații amănunţite, starea bărbatului fiind acum stabilă.