2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăLocalVâlcea: Reținut după ce și-a agresat fiul și nevasta

Vâlcea: Reținut după ce și-a agresat fiul și nevasta

Polițiștii Secției 11 Poliție Rurală Zătreni au reținut pentru 24 de ore, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălcești, un bărbat din comuna Roșiile, cercetat pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție.

Polițiștii au fost sesizați, duminică seara, prin numărul unic de urgență 112 de o femeie din comuna Roșiile, că ar fi fost agresată de concubinul său, un bărbat de 51 de ani.

În urma intervenției la fața locului, polițiștii au constatat că bărbatul ar fi adresat amenințări cu moartea femeii și fiului lor și l-ar fi agresat fizic pe băiat.

A fost înregistrat uun dosar penal pentru violență în familie, fiind emis și un ordin provizoriu de protecție, iar femeia a luat decizia de a se muta temporar în locuința părintească.

Ulterior, în aceeași seară, polițiștii au fost sesizați din nou de persoana vătămată, întrucât bărbatul ar fi încălcat ordinul de protecție, deplasându-se la locuința unde se afla femeia și fiul acesteia.

Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, cercetările fiind continuate de polițiști și procurori în cadrul dosarului penal.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS