3.9 C
Craiova
duminică, 22 decembrie, 2024
Știri de ultima orăBani & AfaceriSPINE 3D - un nou concept în România

SPINE 3D – un nou concept în România

Medicina este în continuă dezvoltare, iar tehnicile de diagnosticare precoce și rapidă reprezintă la ora actuală cea mai utilă și importantă etapă a actului medical, atât pentru pacient cât și pentru medic, iar dacă sunt și non-invazive și non-iradiante, beneficiul este maxim.

Clinica Deisramed, din cadrul Centrului de Reumatologie Craiova a achiziționat de curând cel mai nou și performant sistem de detectare a anomaliilor de la nivelul colanei vertebrale, SPINE 3D, un echipament medical complet nou, non-invaziv, non-iradiant, o inovație absolută pe piața medicală din domeniu, care identifică cu maximă precizie tulburările posturale vertebrale. Spine 3D, produs în Italia, de Sensor Medica, folosește tehnologia Laser IR și LiDAR, ceea ce permite efectuarea multiplelor măsurători, foarte exacte, în trei dimensiuni, printr-o singură expunere, fără iradiere.

Pionieri ai susținătorilor plantari personalizați

Nu este pentru prima dată când Deisramed vine cu o noutate în Oltenia. Clinica și-a început activitatea în cadrul Centrului de Reumatologie din 2019, aducând pentru pacienții olteni (și nu numai), în premieră, un sistem performant de analiză și producție a susținătorilor plantari personalizați, sau talonete, așa cum sunt cunoscute aceste dispozitive medicale în rândul pacienților. Noutatea a fost aceea că în clinică nu numai că se realizează evaluarea mersului pacientului, a posturii globale și a felului în care pacientul calcă, dar și ca specialiștii Deisramed au fost PRIMII producători de acest gen din România, autorizați de Agenția Națională a Medicamentului și Dispozitivelor Medicale (ANMDM), ceea ce sporește și certifică cu adevărat calitatea produsului finit.

Cele mai bune rezultate se înregistrează la copii

„Experiența de până acum ne dovedește că aceste dispozitive medicale pot ameliora disconfortul pentru unele afecțiuni deja instalate, precum scolioză, spondiloză, gonartroză, coxartroză, picior plat, picior cav, deformări post-traumatice ale membrelor inferioare, mal plantar, dar foarte important este că pot preveni instalarea unor afecțiuni locomotorii ireversibile consecutiv unei posturi defectuoase sau unui mers incorect prin echilibrarea presiunii exercitate la nivelul tălpii piciorului, determinând astfel pacientul să adopte o poziție corectă atât în statică, cât și în timpul mersului. Cele mai bune rezultate se înregistrează la copii, unde aceste modificări pot fi complet reversibile, prin simpla purtare a acestor dispozitive medicale, executate cu maximă precizie și acuratețe de sistemul computerizat al aparatului”, transmite echipa Centrului de Reumatologie.

Centrul de Reumatologie din Craiova, printre primele 8 din lume care dețin SPINE 3D

În completarea acestui sistem performant de analiză, Centrul de Reumatologie aduce pe piața din România al optulea sistem SPINE 3D achiziționat din lume, venind astfel în sprijinul pacienților săi prin identificarea, printr-o scanare 3D a coloanei vertebrale, rapidă, facilă și fără iradiere, a tuturor modificărilor de la nivelul coloanei vertebrale, realizând măsurători exacte a unghiurilor, deviațiilor de la linia mediană a coloanei, reușind să identifice cu maximă precizie cauza durerii de spate. Dacă SPINE 3D reprezintă un dispozitiv de diagnosticare, talonetele personalizate în clinică pot fi una dintre cele mai eficiente modalități de tratament ale deviațiilor posturale. Acesta este motivul pentru care dr. Cristina Criveanu, cea care coordonează activitatea Centrului de Reumatologie Craiova, ne-a declarat că în cadrul centrului său prioritatea este dezvoltarea continuă a calității actului medical, atât prin noi proceduri aplicate pacientului, cât mai ales prin achiziționarea celor mai noi, moderne și performante aparaturi medicale apărute.

Soluția completă pentru problemele coloanei vertebrale și nu numai

Cele două sisteme inovative pentru regiunea noastră reprezintă soluția completă pentru toate problemele coloanei vertebrale și nu numai, iar dorința de înființare a acestui Centru a fost aceea ca pacienții cu patologii în sfera reumatică să își găsească rezolvarea aici. Centrul dispune de consultații reumatologice, kinetoterapie în programe individualizate, proceduri fizicale, precum și producția de talonete personalizate și identificarea prin SPINE 3D a tulburărilor posturale vertebrale printr-o singură expunere, fără radiații, zeci de măsurători de maximă precizie, în trei dimensiuni. Foarte important este că se poate monitoriza răspunsul la tratamentul kinetoterapeutic, fizioterapic, medicamentos sau după purtarea susținătorilor plantari ori de câte ori este nevoie, atât la copii, femei însărcinate sau adulți, fiind complet non-iradiant și lipsit de efecte secundare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS