2.9 C
Craiova
sâmbătă, 23 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăTehnologieMobileEliminarea roamingului în UE, prelungită până în 2032

Eliminarea roamingului în UE, prelungită până în 2032

Eliminarea roamingului în UE a fost prelungită până în 2032, în urma unui acord între Cei 27 şi Parlamentul European.

Statele membre ale Uniunii Europene (UE) şi negociatori ai Parlamentului European (PE) au anunţat că au ajuns la un acord, în noaptea de miercuri spre joi, în vederea unei prelungiri – cu zece ani – a anulării cheltuielilor de ”roaming” în comunicaţii mobile între statele membre UE, relatează AFP, potrivit News.ro.

Această eliminare roamingului – una dintre reformele cele mai concrete din ultimii ani pentru consumatorii europeni – le permite, începând din 2017, pe o perioadă iniţială de cinci ani, să-şi folosească tarifele la nivel naţional în întreaga UE, fără vreun cost suplimentar.

Ea vizează cele 27 de state membre UE

Ea vizează cele 27 de state membre UE – dar şi Islanda, Liechtenstein şi Norvegia, însă nu Regatul Unit, care a încetat definitiv să aplice reglementările europene la 1 ianuarie.

Această desfiinţare a roamingului, care a intrat în vigoare în 2017, urma să înceteze în iunie 2022 – cu riscul de a ”umfla” facturile la telefonia mobilă ale europenilor atunci când călătoresc pe continent.

”Prelungirea reglementărilor va garanta că persoanele pot să telefoneze, să trimită SMS-uri şi să navigheze pe Internet în timp ce călătoresc în alte state UE, fără să se teamă de un şoc teribil la primirea facturii de la operatorul lor”, a anunţat într-un comunicat Consiliul European, care-i reprezintă pe Cei 27.

Creşte, în plus, plafonul preţului maxim pe care operatorii europeni şi-l pot factura unii altora

Acest compromis creşte, în plus, plafonul preţului maxim pe care operatorii europeni şi-l pot factura unii altora în schimbul folosirii reţelelor lor de telecomunicaţii, ”în vederea garantării faptului că (dispoziţia) rămâne gestionabilă” economic pentru aceştia.

Iniţial, Comisia Europeană (CE) a propus, de asemenea, să se garanteze consumatorilor ”aceeaşi calitate şi aceeaşi viteză a conexiunii la reţea în străinătate ca acasă” – în contextul în care sunt afectaţi de o viteză încetinită în afara ţării -, un punct aprig discutat de către statele UE şi europarlamentari, grijulii să apere competitivitatea şi finanţele operatorilor.

Europenii vor putea beneficia în străinătate de aceleaşi servicii ca în ţara lor

Până la urmă, compromisul prevede că europenii vor putea beneficia în străinătate de aceleaşi servicii ca în ţara lor – acces la 5G, de exemplu -, dar că este necesar ca operatorii să-i informeze ”rapid” în cazul în care ”factori specifici” (o viteză mai mică, de exemlu) afectează calitatea serviciului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS