Unsprezece percheziţii au loc, luni, la un centru de vaccinare din judeţul Vâlcea şi la domiciliile personalului medical care activează în acel centru, procurorii suspectând că s-a luat mită pentru vaccinarea fictivă a unor persoane împotriva COVID, informează News.ro.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni de corupţie şi fals, comise în cursul anului 2021, în contextul campaniei de vaccinare anti-Covid.
„În cursul zilei de 13 decembrie 2021, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, se efectuează percheziţii domiciliare în 11 locaţii, situate pe raza judeţului Vâlcea, din care două sunt la sediile unor instituţii publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice. La sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vâlcea urmează a fi prezentate în vederea audierii mai multe persoane”, a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin din partea lucrătorilor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie, IGPR – Direcţia Operaţiuni Speciale şi din partea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea.
Potrivit unor surse judiciare, în dosar există suspiciuni privind vaccinarea fictivă a unor persoane, fiind vizate şi fapte de luare de mită.